Cred că v-am mai spus sau, dacă nu v-am spus, sigur v-ați dat seama, am și eu cont în spațiul virtual de socializare. Am prieteni, cunoștințe și uneori oameni din spațiul public, pe care nu îi cunosc și care își exprimă acordul cu cele postate, prin binecunoscutul de acum deget mare ce se ridică semeț.
Da, am cont și intru destul de des. Pentru a vedea ce mai fac ceilalți. Știu că ideal ar fi să-mi fac mai mult timp să-i sun sau să-i vizitez personal. Dar recunoașteți că 24 de ore pe zi sunt prea puține pentru astfel de demersuri. Pentru că sunt prieteni în celălalt colț de țară sau lume pe care nu i-aș putea vedea altfel. Drept urmare, mă număr printre cei ce afirmă utilitatea spațiului online de socializare, atâta vreme cât timpul petrecut aici e mult mai redus decât cel petrecut alături de cei pe care e posibil să-i întâlnești offline.
În ultima vreme, însă, am tot văzut teste diverse ce-ți pot spune ce fel de om ești, ce fel de mamă sau soție, cine îți este cel mai sincer prieten sau ce ai fost într-o viață anterioară. Trebuie să recunoașteți că sunt amuzante și cred că, măcar o dată, pentru relaxare, ați făcut și dumneavoastră unul dintre teste, chiar dacă nu l-ați postat apoi și spre vederea celorlalți.
Ei, da… și eu am făcut-o. Bineînțeles, atunci când mi s-a părut că se potrivește rezulatul de minune cu realitatea. Și unde mai pui că mă lăuda atât de frumos, cu obiectivism. Căci “analiza și potrivirea tuturor datelor era făcută de ceva sau cineva care nu mă cunoaște”, dacă e să mă exprim așa cum a făcut-o, mai zilele trecute, o colegă mai în vârstă, fascinată de minunile Facebook-ului. Iar mie, de una singură, n-avea cum să-mi iasă o laudă atât de frumos ticluită.
Deci… Zeci de teste, de tot felul, care-ți spun ceva despre tine sau despre cei cu care te înconjori. Dorință firească, acesta de a ști ce gândesc ceilalți despre tine, ce și unde ai putea fi peste zece ani sau de a-ți fi reamintite și recunoscute calitățile.
Mă întrebam, însă, dacă răspunsurile pe care ni le dau aceste teste și faptul că ne dorim să le afișăm mai spune și altceva despre noi. Dacă nu cumva am ajuns să căutăm într-un loc nepotrivit, în spațiul virtual, confimarea calităților sau defectelor noastre, chiar și din partea oamenilor care nu ne-au întâlnit niciodată. Iar dacă o facem, de ce o facem?
Când eram mică, mă întrebam dacă astronauților le pace friptura de pui condensată într-o pastilă sau prăjitura transformată într-un hap cât o gămălie. Acum mă întreb cu ce am ajuns în ultima vreme să ne hrănim trupul și sufletele… Și dacă n-ar fi mai bine, totuși, să-mi fac timp, dacă nu să ajung în celălalt capăt de țară, să vorbesc cu un prieten, măcar să ajung în celălalt capăt de oraș. Și să-mi spună el ce mai crede despre ce i se întâmplă, despre ce mi se întâmplă, despre ce se petrece cu amândoi. Și-mi spun că o doză de educație m-ar putea ajuta să găsesc un răspuns.
