M-am încăpățânat și azi să fiu prezentă, pe cât posibil punctual, la întâlnirea cu dumneavoastră. Căci subiecte de luat în discuție se ivesc zilnic. Și așa cum am mai spus, toate (bune sau rele) de la educație ni se trag.
Zilele trecute, spre exemplu, o prietenă, mamă a unei fete de gimnaziu, mi se plângea de încăpățânarea fiicei. Căci se pare că speranțele mamei la o comunicare mai eficientă o dată cu creșterea vârstei, începuseră deja să se năruie. Iar dacă încăpățânarea la vârste mici e neplăcută, dar poate fi controlată, la vârsta preadolescenței poate avea urmări destul de neplăcute.
Părintele simte cum copilul, în devenire adult, dă crezare mai mult anturajului, începe să nu mai respecte reguli, nu-l mai ajută la activitățile casnice sau dacă o face, musai cere ceva la schimb… Cât de repede învață cei mici că totul sau aproape totul se plătește în viață!…
Și, în aceste momente, te simți puțin neajutorat. Căci cel mic de fapt nu mai e atât de mic și se întâmplă să-ți întoarcă spatele chiar atunci când tu credeai că ai fost suficient de convingător. Și-atunci, cum să interacționezi cu preadolescentul tău încăpățănat?
În primul rând, înarmează-te cu argumente. Multe. Căci nu te mai ajută tonul tăios pe care formulai interdicția acum câțiva ani. Și chiar cu exemple reale, cu care să îl convingi de dreptatea ta. Și cere-i și lui argumente. Soluția de mijloc, dacă o găsiți, va fi cea ideală. Căci e foarte greu să reușești să îl convingi că ai dreptate. La fel de greu pe cât îi este lui să te convingă.
La fel de importantă este evitarea discuțiilor lungi. Cu cât este lăsat copilul mai mult să protesteze sau să insiste cu atât șansa ca acel comportament să se repete va fi mai mare.
Din când în când, n-ar fi rău să-l lăsați să ia singur deciziile. Mai ales atunci când o decizie greșită nu are consecințe grave (căci faptul că în dulapul lui parcă au explodat hainele, îi dă mai mult lui dureri de cap decât dumneavoastră).
Și chiar dacă te-ai obișnuit din vremea când era mai mic să îi spui cum să facă lucrurile ca să iasă bine, ar fi momentul să îl lași să aleagă singur modul în care va duce sarcina la bun sfârșit. Ca să nu fi sigur că vei fi refuzat data viitoare.
Cam acestea au fost sfaturile pe care i le-am dat și prietenei mele. Nu părea, ce-i drept, foarte convinsă că va reuși să schimbe prea multe în relația cu fiica ei.
Poate și pentru faptul că îi este destul de greu să accepte că aceasta a crescut și are nevoie de mai multă independență și de mai mult spațiu.
Iar eu m-am gândit, privind în urma ei, că de fapt greul de abia acum începe. Cum se întâmplă de fapt cu fiecare dintre noi. Ne imaginăm că perioada viitoare de vârstă din viața copilului nostru va fi mai ușoară și descoperim de fiecare data că nu e. E doar altfel și poate chiar mai complicată.
Grea meseria de părinte! Dar cred că o doză de educație zilnică poate fi de ajutor.
