full screen background image

Gabriel Oprea, la DNA

gabriel oprea     Gabriel Oprea, fost ministru al Afacerilor Interne, a declarat miercuri, la ieşirea de la DNA, că îşi va demonstra nevinovăţia, precizând că nu a cerut “acea maşină”,situaţia putând fi demonstrată şi confirmată de fostul şef al DIPI.

Gabriel Oprea, fostul ministru al Afacerilor Interne, a ajuns miercuri la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, unde procurorii i-au adus la cunoştinţă acuzaţiile de abuz în serviciu, după ce, săptămâna trecută, Senatul a încuviinţat cererea DNA de urmărire penală a senatorului.

Procurorii susţin că “la data de 13 iulie 2015, Gabriel Oprea, în calitate de ministru de Interne şi ordonator de credite, cu ajutorul suspecţilor Nicolae Gheorghe, secretar de stat în cadrul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă şi Pavel Gabriel-Nicolae, şef al serviciului juridic, a dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale acestei structuri de poliţie şi a aprobat achiziţia unui autoturism Audi A8 în scopul declarat al asigurării protecţiei demnitarilor”.

“În timpul mandatului meu la Ministerul de Interne, ca vicepremier şi ministru de interne, nu s-a achiziţionat doar o maşină ci peste cinci mii de maşini, în mod legal şi transparent. Aveau nevoie şi poliţiştii, poliţia de frontieră, jandarmii, pompierii şi alte structuri. Tot în anul 2015, sunt documente, se pot verifica, instiituţiile abilitate alea statului au identificat ameninţări la adresa conducerii Ministerului de Interne din anul 2015, un an complex din punct de vedere al securităţii interne, internaţionale. Sunt documente în acest sens”, a spus Oprea.

comments

comments