Negocierile duse de fostul liberal, Alexandru Băişanu, cu liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, au dat roade: deputatul s-a înscris în Alianța Liberalilor și Democraților.
Băişanu este, începând de astăzi, preşedintele interimar al Organizaţiei Judeţene Suceava a ALDE, înlocuindu-l pe deputatul de Rădăuţi, Constantin Galan.
După ce a fost marginalizat de foștii pedeliști și de colegii din PNL, Băişanu i-a criticat atât pe parlamentarii Flutur şi Balan, cât și pe primarul Sucevei, Ion Lungu.
Băişanu a anunțat, săptămâna trecută, că va candida, pentru a treia oară, la fotoliul de primar al municipiului Suceava.
Tot săptămâna trecută, fostul preşedinte Galan a anunţat că actualul consilier local, Vasile Mocanu, va candida din partea acestei formaţiuni pentru Primăria Suceava.