Aproape 13.000 de români îşi aniversează astăzi ziua de naștere, pentru că 29 februarie, data la care au venit pe lume, figurează anul acesta în calendar. 2016 este an bisect. De anul în curs se leagă o serie de credințe populare și superstiții. Potrivit acestora, în anul bisect nu este bine să ne căsătorim, dar nici să divorțăm, să ne schimbăm locul de muncă sau culoarea părului, transmite B1TV.
Ziua de 29 februarie apare în anii bisecți – anii în care a doua lună a anului are 29 de zile în loc de 28, iar anul totalizează 366 de zile în loc de 365 de zile. Ziua suplimentară se introduce o dată la patru ani din cauză că perioada de rotație a Pământului în jurul Soarelui nu este un număr întreg de zile, ci este de 365 de zile, 5 ore, 48 de minute si 46 de secunde. Fara aceasta zi suplimentara, anotimpurile ar începe sa se deplaseze fața de calendar, astfel încât în aproximativ 70.000 de ani, luna iulie ar fi o luna de iarna în emisfera nordica.
De anul bisect se leaga și mai multe superstiții. Credinţele populare spun că nu trebuie să vă căsătoriţi într-un an bisect. Se crede că mirii vor divorţa destul de repede sau că unul dintre ei se va îmbolnăvi imediat după nuntă. Totodată, nu trebuie să divorţaţi într-un astfel de an, pentru că riscaţi să rămâneţi singuri pentru multă vreme. Într-un an bisect nu este indicat să vă schimbaţi locul de muncă, rezidenţa sau culoarea părului. Nu este bine să fie demarate proiecte noi, precum construcţia unei case, o afacere sau achiziţii scumpe.
O credinţă aparte spune ca o data la patru ani, ciupercile din padure devin, toate, otravitoare, de aceea, în acest an nu se culeg ciuperci. Potrivit credinței populare, argintul este cel care ne fereote de necazuri, de aceea se recomanda purtarea bijuteriilor de argint, pentru ca ajuta la întarirea aurei energetice.
Exista și o legenda care explica de ce luna februarie are, din patru în patru ani, o zi în plus. Se spune ca Sfântul Casian, sarbatorit pe 29 februarie, s-ar fi dus la Dumnezeu sa-i ceara sa fie oi el onorat, sa aiba o zi a lui, la fel ca oi al?i sfin?i. Însa Ziditorul a fost nemul?mit de masura faptelor bune pe care le-a savâroit oi, suparat, i-a spus sfântului sa plece oi sa se întoarca doar din patru în patru ani.
Aproape 13.000 de români își vor aniversa ziua de naștere astăzi, 29 februarie, pentru că data în care au venit pe lume figurează anul acesta în calendar. Statistic, șansele ca o persoană să se nască pe 29 februarie sunt de una la 1.461. În lume sunt aproximativ 4 milioane de oameni născuți în 29 februarie, adică 0,05% din populația Pământului.