Îmi spunea cineva, zilele trecute, că am un copil norocos. Pentru că are un părinte ce lucrează în educație și are o sumedenie de surse de informare legat de cum să faci ca celui mic să-i fie mai bine. Mai exact, cunoștința mea își exprima convingerea că am răspunsuri la foarte multe din probleme ce țin de creșterea sănătoasă din punct de vedere emoțional a unui copil.
Cam așa ar trebui să fie, în realitate. Fără să țin cont de zicala aceea cu cizmarul care umblă cu cizmele rupte. Pe de altă parte, este evident că nimeni nu are răspunsuri la toate întrebările și probleme ce apar în educația unui copil. Și chiar dacă le-ar avea în plan teoretic, practic, multe din cele scrise prin cărți nu funcționează la fel în viața de zi cu zi.
Sunt situații în care cel mic trebuie să se descurce de unul singur. Spre exemplu, atunci când este tachinat, etichetat, jignit sau izolat de alți colegi sau prieteni. De acei colegi care încearcă în acest mod să atragă atenția, să-și afirme puterea sau să pară “cool”. În locuri în care mama nu este prezentă ca o leoaică gata de atac. În astfel de situații, e bine ca cel mic să știe deja, măcar la nivel teoretic, cum e mai bine să reacționeze.
E important, în primul rând, să fie conștient că jignirea adusă nu e în concordanță cu realitatea. Că de fapt el nu este așa și poate face față unei situații de agest gen, deși este neplăcută. Apoi, că poate face câțiva pași în depășirea situației, de genul: să ignore persoana ce îl tachinează și apoi să plece. Nu e cea mai bună soluție pe termen lung, dar este sănătoasă pe termen scurt. Un alt pas ar fi exprimarea la persoana I, pe un ton ferm, a faptului că jignirea adusă îl deranjează. Acest pas însă e bine a fi făcut în sala de clasă, de față cu un profesor, sau în alt cadru în prezența unui adult. Altfel, atacatorul ar putea fi și mai insistent și tot ce înțelege din mesaj să fie că a reușit să rănească. Un pas interesant posibil a fi făcut este acela de a-i mulțumi celui ce are replici jignitoare pentru că a remarcat, spre exemplu, faptul că ești foarte slab (e semn, nu-i așa?, că ai grijă de ceea ce mănânci). Mulțumindu-i, îi închizi practic posibilitatea de a continua conflictul. Cea mai mare greșeală ar fi însă să înceapă să plângă, să aibă la rândul lui un comportament agresiv verbal sau fizic, sau să atragă și pe alții în conflict.
Concluzionînd, ce e bine să facă un copil agresat? Să ignore comportamentul de agresare, dar doar în faza iniţială, să se distanţeze de situaţia şi locul respectiv, să reacţioneze într-o manieră fermă și, în cele din urmă, să se asigure de protecţie din partea unui adult.
Nu sunt chiar atât de mulți pașii spre aplanarea unui astfel de conflict, nu? Dar totul e în teorie… Practica… e mult mai grea. Și cu atât mai grea cu cât cel mic nu este învățat cum să se descurce și de unul singur la timp. Dar cine spune când e timpul potrivit?!… Poate fi chiar azi… sau mâine… sau când sunteți pregătit de a discuta astfel de lucruri cu propriul copil. Pentru devansarea termenului limită pentru astfel de discuții, poate fi de folos doza zilnică de educație.
