full screen background image

COLECTIV. 120 de persoane cer daune morale şi materiale în proces

raniti-club-colectiv     Un număr de 120 de persoane au depus la Tribunalul Militar București cereri pentru a se constitui părți civile și solicită daune morale și materiale în dosarul Colectiv. În acest proces sunt judecați George Matei și Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență București acuzați că au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privința respectării normelor PSI.

Totodată, judecătorii militari decid definitiv dacă poate începe judecata în acest dosar. În urmă cu o săptămână, Curtea Militară a judecat solicitările Ministerului de Interne şi ale Antoninei Radu, care au contestat prima decizie prin care s-a dispus respingerea excepţiilor şi începerea judecăţii. Hotărârea va fi definitivă, iar după pronunţare se va stabili şi primul termen al procesului propriu-zis, la care vor fi chemaţi toţi cei care s-au constituit părţi civile, adică au cerut daune.

Bilanțul incendiului din club Colectiv se ridică la 63 de morți și aproximativ 200 de răniți.

Un mesaj postat pe pagina de Facebook „Împreună rezistăm” îi îndemna pe cei care au fost răniți, dar și pe rudele tinerilor care au murit în incendiu să vină în instanță pentru a cere despăgubiri.

„La nivelul Tribunalului Militar București a fost înregistrat dosarul penal nr. 129/753/2015. Judecata va începe în foarte scurt timp, deci aceste cereri trebuie depuse neapărat în cursul acestei săptămâni.

Toate persoanele care au suferit o vătămare fizică, materială sau morală se pot constitui ‪părți civile  doar până la începerea judecății, împotriva INSPECTORATULUI GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ (ISU) și împotriva MINISTERUL AFACERILOR INTERNE (MAI), pentru a solicita daune materiale și morale.

Prin ”membru de familie” se înțelege atât părinții, copii, fraţii şi surorile, cât și persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare (concubini).

Cererea de constituire parte civilă se depune la Registratura Tribunalului Militar București (Calea Plevnei, nr. 145A, sector 6, Bucureşti, Luni – Joi 9:00 – 13:00) sau poate fi transmisă prin poștă, cu confirmare de primire.

Cererea de constituire parte civilă trebuie să conțină cuantumul daunelor materiale și, separat, cuantumul daunelor morale; motivele pentru care sunt solicitate aceste daune; probele care dovedesc aceste daune: chitanțe, facturi, documente, martori (nume, prenume, adresă), acte medicale, fotografii etc. (dacă anumite acte nu sunt în posesia persoanelor, pot fi doar indicate în cerere)”, era îndemnul de pe Facebook.

George Matei și Antonina Radu, inspectori la ISU București cu gradul de căpitan, au fost trimiși în judecată de DNA pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Procurorii susțin că, în perioada septembrie 2014 — primăvara anului 2015, George Matei și Antonina Radu, în calitate de ofițeri-inspectori în cadrul ISU București, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu bună știință nu și-au îndeplinit obligațiile ce decurgeau din conținutul prevederilor legale privind prevenirea și apărarea împotriva incendiilor, deși au luat cunoștință și au constatat faptul că SC Colectiv Club SRL București desfășura activități specifice unui club fără a deține aviz/ autorizație de securitate la incendiu.

Concret, cei doi au permis funcționarea în continuare a societății în condițiile constatate și nu au întreprins nicio măsură pentru intrarea în legalitate din acest punct de vedere, aducându-se astfel atingere drepturilor și intereselor legitime ale mai multor persoane fizice și ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Potrivit procurorilor, deși au făcut mai multe deplasări la clubul Colectiv, George Matei și Antonina Radu nu au întocmit niciun act de control și nu au întreprins vreo măsură pentru ca SC Colectiv Club SRL să fie luată în evidență de către ISU București ca funcționând fără aviz/autorizație de securitate la incendiu, așa cum erau obligați de actele normative ce reglementează activitatea în domeniu.

Mai mult, George Matei și Antonina Radu s-au oferit să îi ajute pe patronii clubului Colectiv cu întocmirea dosarului PSI, deși știau că există nereguli, dar nu le-au raportat superiorilor despre existența localului respectiv, după cum au reținut anchetatorii.

Cei doi au efectuat controale pe platforma fostei fabrici Pionierul, însă nu au raportat despre vreo verificare făcută la clubul Colectiv.

comments

comments