Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești a deschis un dosar penal având ca obiect accidentul rutier petrecut vineri dimineață pe centura de vest a municipiului Ploiești, în care au fost implicate un autobuz și o autobasculantă.
Potrivit unui comunicat al Parchetului General, autobuzul, în interiorul căreia se aflau 34 de pasageri, efectua o cursă regulată de transport de persoane pe ruta comuna Mănești — Ploiești.
În urma accidentului a rezultat decesul a 5 persoane, vătămarea corporală a altor 28 de persoane (dintre care 16 fiind grav rănite), 4 fiind minori cu vârste între 9 și 17 ani.
Din primele cercetări a rezultat că autobuzul a lovit din spate autobasculanta aflată în mișcare pe aceeași direcție de mers.
La locul accidentului s-a deplasat o echipă complexă formată din ofițeri criminaliști și ofițeri de poliție rutieră pentru a efectua cercetarea la fața locului.
AGERPRES