full screen background image

4 persoane implicate într-un scandal la un restaurant din Suceava, reţinute de poliţişti

DAN IOAN PARVAN - ARESTAT PREVENTIV - TIMISOARA     Poliţia Municipiului Suceava a fost sesizată, pe 17 ianuarie, cu privire la faptul că, în dimineaţa zilei, în jurul orei 05.00, într-un restaurant din municipiul Suceava, a avut loc o  altercaţie între mai multe persoane.

Din cercetările efectuate  de către poliţişti a rezultat că între patru tineri, cu vârste cuprinse între 26 şi 39 de ani, toţi din municipiul  Suceava, pe de o parte, şi alţi trei bărbaţi, agenţi de pază la o societate de profil, aflaţi în local în calitate de clienţi, a izbucnit un conflict spontan, persoanele implicate agresându-se fizic, în mod reciproc.

În urma incidentului s-au prezentat la U.P.U. Suceava două persoane, pentru acordare de îngrijiri medicale, fără ca vreuna din ele să rămână internată.

Niciuna din persoanele implicate în incident nu a dorit să depună plângere sub aspectul comiterii infracţiunii de lovirea sau alte violenţe, iar reprezentanţii localului nu au depus plângere sub aspectul comiterii infracţiunii de  distrugere.

Totuşi, având în vedere gravitatea faptelor comise, dar şi posibilitatea generării unui sentiment de insecuritate publică, poliţiştii au continuat cercetările, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice.

Astfel, în urma desfăşurării de activităţi investigative şi de cercetare penală, au fost identificaţi toţi participanţii la punerea în executare a rezoluţiei infracţionale şi a fost administrat material probator în vederea stabilirii cu exactitate a gradului de participaţie penală.

Joi, în urma probatorului administrat în dosar, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de cei patru suspecţi, cu vârste cuprinse între 26 şi 39 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice faptă prevăzută şi pedepsită de art. 371 Cod penal cu aplic. art 77 lit. a Cod penal, pentru fiecare dintre aceştia fiind emise ordonanţe de reţinere, pentru o perioadă de 24 de ore.

Cei patru au fost încarceraţi în arestul  IPJ Suceava.

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice faptă prev. şi ped de art. 371 Cod penal cu aplic. art 77 lit. a Cod penal.

Poliţiştii atrag încă o dată atenţia celor care nesocotesc normele legale că vor acţiona în continuare cu fermitate maximă, comportamentele de tip antisocial de natură a afecta gradul de siguranţă al cetăţenilor nefiind tolerate.

Conducerea IPJ Suceava îi avertizează încă o dată pe cei pretabili la săvârşirea de fapte antisociale că poliţiştii vor acţiona cu profesionalism şi fermitate  maximă în orice situaţie de natură a aduce atingere ordinii şi liniştii publice, măsurile privative de liberate urmând a fi dispuse conform prevederilor legale.

comments

comments