În cursul după-amiezii de marţi, la ora 17.25, un echipaj de poliție a oprit pentru control, pe strada Cernăuți, din municipiul Suceava, autoturismul condus de un bărbat, de 35 de ani, din localitate.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că numerele de înmatriculare au fost eliberate pentru un alt autoturism, autorizația provizorie de circulație fiind valabilă pentru perioada 23.09. -22.10.2015.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ”conducerea unui vehicul neînmatriculat” și ”conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare”, ce va fi soluționat procedural.
La ora 21.50, un echipaj de poliție a oprit pentru control, pe strada Roşu, din municipiul Vatra Dornei, autoturismul condus de un bărbat, de 62 de ani, din judeţul Botoşani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, acesta a refuzat recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
La ora 21.00, un echipaj de poliție a oprit pentru control, pe DJ 208A, pe raza comunei Udeşti, autoturismul condus de un tânăr, de 26 de ani, din comuna Bosanci.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere, pentru nicio categorie auto.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.