full screen background image

Bucuria iernii, sărbătorită la Școala Gimnazială nr. 2 din Rădăuți

1     Competiția organizată de Ministerul Educației și Cercetării Științifice și sponsorizată de Kauffland România continuă și vine în sprijinul școlilor, stimulând desfășurarea unui număr cât mai mare de activități extrașcolare prin premiile puse în joc.

În aceată săptămână, a intrat în competiție Școala Gimnazială nr. 2 din Rădăuți.

“Iarna sunt și am sosit cu steluțe-n frunte…” – așa și-au început sesiunea de recitare elevii clasei pregătitoare.

Activitatea s-a desfășurat în sala de clasă.

Au participat 32 de elevi, 16 au recitat, iar ceilalți au împărtășit bucuria înstăpânirii iernii pe meleagurile bucovinene purtați pe aripi de vis de glasurile cristaline ale colegilor.

Repertoriul a fost bogat: au amintit despre frumusețile pe care le aduce iarna, jocurile minunate din acest anotimp, oameni de zăpadă, brăduți, gerul care le îngheață năsucurile, pisoi care strănută etc.

S-au întrecut în a căuta și învăța, pe parcursul a două săptămâni, cele mai frumoase poezii despre iarnă.

Toate poeziile au fost recitate din suflet, cu sinceritatea vârstei.

Momentul a fost pregătit, cu seriozitate, de micii recitatori, dornici să împărtășească colegilor din tainele poeziei.

Au participat, cu emoție ce-i drept, la mica sărbătoare dedicată “Iernii”.

Nu și-au etalat costumele, acestea urmează să fie elementul surpriză în cadrul serbării ce se va desfășura săptămâna viitoare, întrucât o parte dintre aceste poezii vor face parte din programul artistic dedicat lui Moș Crăciun.

“Oare și noi vom recita la fel de frumos?”, au întrebat copiii-spectatori, care așteaptă, cu nerăbdare, să-și etaleze și ei calitățile de recitatori.

“Albinuțele” din clasa pregătitoare și-au propus ca venirea fiecărui anotimp să fie sărbătorit.

Fiecare copil își dorește, urmând exemplul celor 16 recitatori, să învețe poezii pe care să le prezinte, apoi,în fața colegilor.

Le plac surprizele, iar părinții îi sprijină în tot ceea ce fac, învățându-i și alte poezii în afara celor studiate la clasă sau procurate de învățător.

Nu știu încă să citească, dar cărțile îi inspiră și solicită ajutor cadrului didactic, părinților, fraților mai mari, pentru a le descifra tainele.

Doina CRAIU

Radio VIVA FM Rădăuţi

comments

comments