full screen background image

Trei persoane spitalizate, în urma unui scandal într-un restaurant din Suceava

ambulanta suceava     Duminică, 17 ianuarie, în jurul orei 05.00, un echipaj de jandarmerie a intervenit pentru aplanarea unui scandal dintr-un restaurant din zona centrală a municipiului Suceava.

La faţa locului, jandarmii au constatat că 7 bărbaţi se manifestau agresiv şi se îmbranceau, tulburând astfel ordinea şi liniştea publică în zonă şi inducând o stare de panică şi teamă celor aflaţi în restaurant.

În urma verificărilor, a rezultat faptul că altercaţia a fost provocată de 4 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 26 şi 40 de ani, unul dintre aceştia având domiciliul în municipiul Suceava, iar ceilalţi în municipiul Rădăuţi.

Pe fondul consumului de alcool, aceştia au ameninţat şi au lovit cu pumnii şi picioarele 3 persoane, două dintre acestea având vârsta de 47 de ani şi una 46 de ani

Persoanele lovite au fost transportate de un echipaj de ambulanţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, unde au primit îngrijiri medicale.

În cauză au fost întocmite actele de sesizare privind săvârşirea unor fapte susceptibile de a fi infracţiunile de loviri şi alte violenţe, distrugere şi  tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Dosarul cu actele de sesizare şi cele 4 persoane au fost predate Poliţiei Municipiului Suceava pentru continuarea cercetărilor.

comments

comments