Jandarmii montani care asigurau, marţi, măsurile de ordine pe pârtia de schi „Parc” din municipiul Vatra Dornei, au intervenit, împreună cu lucrători ai formaţiunilor Salvamont, pentru acordarea primului ajutor în cazul a două persoane accidentate.
Una din persoane, un tânăr, de 22 de ani, din judeţul Iaşi, a suferit o fractură la gamba piciorului stâng, iar o femeie, de 35 de ani, din municipiul Cluj, a fost diagnosticată cu traumatism la coloana vertebrală.
În fiecare din aceste cazuri, persoanele au fost transportate la baza pârtiei, de unde au fost preluate de echipaje ale Ambulanţei.
Odată cu sosirea turiştilor în Vatra Dornei, Broşteni, Câmpulung Moldovenesc, Frasin, Suceviţa şi Gura Humorului, posturile de jandarmi montane din aceste localităţi au intensificat acţiunile pe traseele turistice, pe pârtiile de schi şi în zonele unde este posibil să se producă evenimente, fiind pregătite să intervină în situaţii de urgenţă, dar şi în cazul constatării unor abateri de la normele legale.
Jandarmii montani acţionează zilnic pentru menţinerea unui climat de linişte, prevenirea şi combaterea infracţiunilor, îndrumarea şi informarea turiştilor aflaţi pe traseele montane, precum şi salvarea şi evacuarea persoanelor aflate în dificultate.
Recomandări ale Jandarmeriei Montane
Pentru evitarea situaţiilor nedorite cauzate de căderile de zăpadă şi a temperaturilor scăzute, Jandarmeria Montană recomandă cetăţenilor să ţină cont de următoarele:
– să se informeze asupra itinerariului propus, gradului de dificultate, condiţiilor climaterice locale, precum şi starea de funcţionare a mijloacelor de transport pe cablu;
– să consulte prognoza meteorologică înainte de a pleca în drumeţii;
– să aibă echipament adecvat zonei de munte, lanternă, rucsac şi trusă de prim ajutor, sac de dormit;
– să folosească numai traseele marcate şi să urmărească marcajele de pe traseu;
– persoanele amatoare de schi să folosească un echipament adecvat şi să aleagă pârtia de schi în funcţie de nivelul de pregătire;
– să nu pornească pe un traseu după consumarea băuturilor alcoolice;
– să echipeze autoturismele pentru iarnă şi să aibă carburant suficient pentru a rămâne cu motorul pornit, în situaţii de înzăpezire;
– să solicite sprijinul Jandarmeriei Montane (apelând numărul unic de urgenţă 112), specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunţă, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor şi locul unde sunt persoanele aflate în dificultate.