De astăzi, se pot depune dosare pentru programul Prima Casă 2016.
Programul Prima Casă, prin care statul garantează creditele imobiliare pentru achiziționarea unei locuințe, este considerat a fi unul de suces și a fost prelungit și pentru anul 2016.
Suma acordată pentru acest an – 1,5 miliarde lei – este, totuși, doar la jumătate față de cea din 2015.
Marele atu al programului Programul Prima Casă rămâne, şi în acest an, avansul foarte scăzut.
Dobânzile la împrumuturile luate prin programul guvernamental şi cele ipotecare standard sunt aproape egale. Guvernul a decis, totuși, reducerea marjei de dobândă maximă pe care băncile o pot percepe pentru astfel de credite de la 2,5 puncte la 2 procente peste ROBOR la trei luni.
Valoarea medie a unui împrumut luat prin programul Prima Casa este de 38.000 de euro.
În cazul băncilor mari, jumătate din creditele acordate sunt prin programul Prima Casă.
Din 2009 şi până acum, prin acest program au fost cumpărate 166.000 de locuinţe, în valoare de 13,9 miliarde lei.