Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, OUG 43/2015 cu un amendament care prevede că preşedinţii de partide parlamentare vor putea beneficia, la cerere şi fără cost, de protecţie SPP, cu aprobarea CSAT, după ce prevederea fusese eliminată de Senat.
Astfel, OUG prevedea, în forma iniţială, că preşedinţii de partide parlamentare vor putea beneficia de protecţie din partea SPP, însă acest articol a fost eliminat de către Senat. În Camera Deputaţilor, Comisia pentru apărare a decis reintroducerea articolului, sub o nouă formă, care prevede că şefii partidelor parlamentare pot beneficia, “la cerere”, de protecţie SPP.
Potrivit procedurii, cei care doresc să beneficieze de prevederile legii vor trebui să se adreseze CSAT cu o solicitare în acest sens, însă nu vor trebui să plătească serviciile SPP, aşa cum se întâmplă în acest în cazul persoanelor care solicită acest lucru, dar nu intră la categoria demnitarilor sau foştilor demnitari.
Legea a trecut de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, cu 185 de voturi “pentru”, patru abţineri şi două voturi “împotrivă”, actul normativ urmând a fi transmis la promulgare.