Victorie uriașă pentru tricolore! România a trecut de Danemarca (31-30) în sferturile mondialului de handbal și s-a calificat în semifinalele competiției cu un gol marcat în ultima secundă a prelungirilor. A fost un meci cu un final dramatic, cu reprize de prelungiri. Danemarca este țara gazdă a acestei ediții, iar în optimi, România a eliminat campioana mondială en-titre, Brazilia.
Tricolorele au condus în startul partidei cu 4-2, dar nordicele au egalat la 7. Finalul reprizei a fost perfect. Neagu a înscris de două ori la rând. Luciana Marin a fost eliminată, dar Paula Ungureanu, MVP-ul victoriei cu Brazilia, a apărat un 7 metri.
România a intrat la pauză cu avantaj de trei goluri, 13-10, după al treilea gol consecutiv al lui Neagu, în urma unei bolte de efect. În partea a doua, Ada Nechita a refăcut avantajul de 3 puncte, după ce danezele începuseră repriza mai bine (16 -13). A fost din nou egalitate, la 19, dar România a revenit în avantaj după un gol din unghi al Adei Nechita.
Finalul a fost incandescent. S-a mers cap la cap şi s-a ajuns la 27-27, după ce danezele au egalat de la 7 metri. Tricolorele au avut atacul, iar după un time out cerut de Thomas Ryde, au beneficiat de o lovitură de pedeapsă, dar Neagu a ratat şi s-a intrat în prelungiri.
Ada Nechita a fost blocată de portarul Poulsen, iar apoi danezele au trecut pentru prima dată în avantaj, 28-27. Eliza Buceschi a egalat imediat, iar apoi România a terminat prima repriză de prelungiri în avantaj, 29-28. Echilibrul s-a păstrat şi în cea de-a doua. Gazdele au egalat cu un minut înainte de final, însă România a învins cu 31-30 cu golul Adei Nechita, după o fază de atac care a îngenuncheat Danemarca la ultima faza.
În semifinale, România va juca împotriva Norvegiei, vineri, 18 decembrie, la ora 21:45, tot la Herning.
Norvegia e campioană olimpică și europeană și în grupe a învins România cu 26-22. În sferturi, Norvegia a învins Muntenegru cu 26-25.
În cealaltă semifinală, Polonia joacă împotriva Olandei.