Alianța pentru Lupta Împotriva Alcoolismului și Toxicomaniilor (ALIAT) a finalizat astăzi proiectul cu finanțare europeană “Întreprinderi sociale pentru servicii integrate în domeniul dependențelor de substanțe” – REZIDENT, prin care a fost creată prima rețea de clinici pentru tratamentul integrat al dependenţelor sub umbrela eco-nomiei sociale.
Proiectul a oferit astfel exemple de economie socială în cadrul a patru clinici de tratament și două centre rezidențiale care oferă servicii integrate de tratament pentru persoanele cu dependență de substanțe: 1 clinică în municipiul Suceava și 1 centru rezidențial în Dorna Arini, 1 clinică în Constanța, 1 clinică în comuna Cristian, județul Brașov, 1 clinică în București și 1 centru rezidențial în Ilfov.
Clinica ALIAT Suceava, prin munca de echipă, prin comunicarea directă cu membrii comunităţii, dar mai ales prin comunicarea cu membrii familiei pacienţilor, confirmă nevoia de servicii integrate de tratament în regiunea Nord – Est. Un element inovativ care a contribuit la susţinerea eficientă a planului terapeutic a fost reprezentat de existenţa centrelor rezidenţiale deschise în cadrul reţelei ALIAT.
“Conexiunea cu rezidenţa, planul terapeutic adaptat pentru fiecare client, reprezintă punc-tul forte al acestei reţele. Oamenii simt că e nevoia că trebuie să se rupă de ciclul în care trăiesc. Rezidenţa durează între 7 şi 10 zile cu un număr de maxim 6 persoane. Se lucrează cu o echipă mixtă, rolurile asistentului medical şi al terapeutului sportiv sunt extrem de importante, alături, bineînteles, de implicarea psihoterapeutului”, a marturisit psihoterapeutul Alina Ciupercovici, Coordonator ALIAT Suceava şi reprezentant al Centrului Rezidenţial din Dorna Arini, Suceava.
Cifrele înregistrate la final de proiect sunt satisfăcătoare și determină echipa ALIAT pe managerii Clinicilor ALIAT să continue demersurile pentru a ajuta tot mai mulți dependenți să aibă parte de tratament specializat.
Componenta socială a stat, de asemenea, la baza atingerii obiectivului proiectului. Astfel, 39 de persoane au fost angajate în cele şase structuri de economie socială dintre acestea 35 aparţin grupurilor vulnerabile. De asemenea, 169 de persoane cstr fac parte din grupurile vulnerabile au urmat cursuri de formare profesională – antreprenoriat social, TIC, baby sitter sau îngrijitori vârstnici la domiciliu.
“Acest proiect a confirmat că este nevoie de servicii integrate de tratament și că rețeaua de clinici ar trebui să se extindă chiar și în alte regiuni ale țării. Datorită Fondului Social European, organizația noastră a creat locuri de muncă prin deschiderea acestor clinici și centre, arătând că economia socială poate crea povești de succes și în România.”
Proiectul “Întreprinderi sociale pentru servicii integrate în domeniul dependențelor de substanțe” este co-finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007 – 2013, Axa prioritară 6, Do-meniul Major de Intervenţie 6.1 și este implementat în parteneriat cu Institutul pentru Dez-voltarea Resurselor Umane (IDRU). Informaţii despre proiectele POSDRU puteţi găsi accesând site-ul www.fonduri-ue.ro.
Date de contact pentru informații privind Clinica ALIAT Suceava:
PERSOANA DE CONTACT:
Alina Ciupercovici – Coordonator al Clinicilor Aliat Suceava
Adresa: Str. Mihai Eminescu, Nr. 10, Sc. A, Et. 2, Municipiul Suceava, Jud. Suceava
Cod postal: 720183
Telefon: 0720.863.222
E-mail: contact@clinica-aliat-suceava.ro
www.clinica-aliat.ro
www.clinica-aliat-ilfov.ro
www.facebook.com/clinicaALIAT
www.centre-tratament.ro
Economia socială este acea formă de economie care vine cu soluții inovatoare la problemele sociale, eco-nomice sau de mediu ale comunității și la nevoile membrilor săi, care sunt ignorate sau insuficient acoperite de sectoarele public și privat. Spre deosebire de economia de piață, orientată exclusiv spre profit, economia socială are ca scop îmbunătățirea condițiilor de viață și oferirea de noi oportunități accesibile persoanelor dezavantajate, care fac parte din categorii sociale vulnerabile.
Economia socială include forme de organizare tip SES (structuri de economie socială) precum cooperativele, societățile mutuale, asociațiile nonprofit și fundațiile în cadrul cărora se creează oportunități de formare profesională și locuri de muncă pentru grupurile vulnerabile. În cadrul ei se acordă prioritate creării unui model de întreprindere denumit întreprindere de economie socială care asigură dezvoltarea unor valori importante pentru societate precum protectia socială, serviciile sociale, sănătatea, egalitatea de șanse, educația și formarea pentru grupurile sociale dezavantajate.
Fondată în 1993, ALIAT este o asociație de profesioniști în sănătate mintală, fiind una dintre primele organizații profesionale care activează în domeniul adicțiilor din România. Oferind servicii eficiente de trata-ment pentru cei care se află în situația de a nu mai avea control asupra consumului propriu de alcool sau droguri, ALIAT desfășoară activități în domeniul prevenirii și tratamentului problemelor legate de consumul de substanțe (alcool și droguri).