full screen background image

Activităţi de prevenire a faptelor de corupţie, desfăşurate de Ziua Internaţională Anticorupţie

a1     O societate civilizată şi performantă nu poate deveni realitate fără asumarea principiilor etice, a transparenţei și a responsabilității propriilor acțiuni.

Sunt valorile asupra cărora ar trebui ca fiecare individ în parte, să-și mărească vigilența și să  vegheze la respectarea lor.

Corupţia reprezintă una dintre cele mai serioase ameninţări la adresa statului de drept în cadrul societăţii contemporane, subminând instituţiile şi valorile democratice, atentând la ordinea socială şi capacitatea statului de a asigura drepturi şi libertăţi egale cetăţenilor săi.

Astăzi, 9 decembrie, cu ocazia marcării la Zilei Internaţionale de Luptă Anticorupţie, poliţiştii Direcţiei Generale Anticorupţie, prin Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava şi consilierii de integritate din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, au desfăşurat acţiuni de sensibilizare şi responsabilizare cu privire la acest flagel.

Astfel, la sediul Palatului Administrativ a fost organizată, sub coordonarea Instituţiei Prefectului – Judeţul Suceava şi a Direcţiei Generale Anticorupţie prin Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava, o sesiune de prezentări şi dezbateri în vederea identificării unor instrumente viabile de luptă împotriva corupţiei dar şi pentru promovarea unor bune practici în domeniu.

Prefectul judeţului, Constantin Harasim, a atras încă o dată atenţia asupra impactului deosebit generat de fenomenul corupţiei atât în plan juridic, cât şi personal, subliniind necesitatea derulării unor activităţi în sistem integrat pentru prevenirea şi combaterea corupţiei.

Ulterior, poliţiştii DGA Suceava şi cei din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava au desfăşurat o campanie de informare stradală şi distribuire de materiale preventive, peste 400 de flyere şi pliante, conţinând aspecte privind modul de sesizare a faptelor de corupţie fiind distribuite către cetăţeni.

În vederea realizării unei comunicări eficiente între lucrătorii instituţiei şi cetăţenii care doresc să sesizeze aspecte legate de comiterea unor fapte de corupţie de către personalul Ministerului Afacerilor Interne, există Linia Verde Anticorupţie – 0800.806.806, ce poate fi apelată gratuit din orice reţea de telefonie mobilă sau fixă.

Pot fi sesizate faptele de corupţie şi la numărul de telefon 0230/203340, aparținând Serviciului Județean Anticorupție Suceava, precum și la adresa de e-mail suceava.dga@mai.gov.ro

Corupţia reprezintă, în esenţă, o atitudine de abuz de încredere şi utilizare frauduloasă a puterii investite, determinând comportamente care deviază sau transgresează obligaţiile normale ale exercitării unui rol public (de exemplu, funcţionar), sau care încalcă normele legale ce interzic exercitarea anumitor tipuri şi forme de influenţă, în scopul obţinerii unor avantaje personale sau de grup, directe sau indirecte, aducând totodată prejudicii intereselor legitime ale unor persoane sau instituţii.
A
stfel, atitudinea de corupţie se referă nu numai la încălcarea legii care defineşte faptele de corupţie, ci şi la încălcarea codurilor de etică şi deontologie profesională care ordonează comportamentul acelor categorii de angajaţi la care se referă legea, dar şi la acceptarea prejudiciilor aduse intereselor legitime ale unui individ sau tuturor.

Iată câteva repere legislative cuprinse în Noul Cod Penal, privind faptele de corupţie şi modul de sancţionare a acestora. Noul cod penal prevede 4 fapte de corupţie.

Astfel, art. 289 din Codul Penal, defineşte luarea de mită ca fiind:

(1) Fapta funcţionarului public care, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.
(2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2), constituie infracţiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.
(3) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

De asemenea, art. 290 defineşte darea de mită ca fiind:
(1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în condiţiile arătate în art. 289, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Fapta prevăzută în alin. (1) nu constituie infracţiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mita.
(3) Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta.
(4) Banii, valorile sau orice alte bunuri date se restituie persoanei care le-a dat, dacă acestea au fost date în cazul prevăzut în alin. (2) sau date după denunţul prevăzut în alin. (3).
(5) Banii, valorile sau orice alte bunuri oferite sau date sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

Art. 291 face referiri la Traficul de influenţă care reprezintă:
(1) Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

Art. 292 defineşte Cumpărarea de influenţă ca fiind:
(1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, pentru a-l determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Făptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta.
(3) Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat, dacă au fost date după denunţul prevăzut în alin. (2).
(4) Banii, valorile sau orice alte bunuri date sau oferite sunt supuse confiscării, iar dacă acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

a2

comments

comments