Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat favorabil, miercuri, cu 14 voturi ”pentru”, patru ”împotrivă” şi trei abţineri cererea DNA de arestare preventivă a deputatului PNL Ioan Oltean, urmărit penal pentru trafic de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu.
Parlamentarul liberal a precizat, la finalul audierii, că este nevinovat şi că a prezentat probe în acest sens, afirmând că nu a fost niciodată în localitatea Chitila sau în biserica în care se presupune că a luat mita şi că nu-l cunoaşte pe denunţător, părintele Alexandrescu.
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat, miercuri, favorabil cererea DNA de încuviinţare a arestării preventive a deputatului PNL Cătălin Teodorescu, acuzat în dosarul despăgubirilor ilegale în care este urmărit penal şi Ioan Oltean.
Solicitarea DNA a fost aprobată de membrii Comisiei juridice cu 15 voturi “pentru”, 3 voturi “împotrivă” şi 3 abţineri.