Miercuri, 2 decembrie, începând cu ora 19:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava, vin pirații, 20 la număr! Nu din Caraibe, ci de la USV!
Nu trebuie să vă fie teamă, nu sunt violenți, ci tineri și talentați, dornici să cucerească publicul sucevean prin tot felul de momente spectaculoase.
Asociația Studenților din Universitatea Suceava (ASUS) și Casa de Cultură a Studenților, în parteneriat cu Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, vă invită să urcați în corabia “Pirates of USV” 2015.
Prețul unui bilet este de 20 de lei și se poate achiziționa de la Căminul C2, camera 017 (sediul ASUS), de la sediul CCS – corp F, camera 101 sau la numărul de telefon 0752.092606.
După ce bobocii vor cuceri publicul suceavean la Casa de Cultură a Sindicatelor, sunteţi invitaţi la petrecerea de după Balul Bobocilor ”Pirates of USV” 2015.
Președintele Asociației Studenților din Universitatea Suceava, Mihaela Timofte, a precizat că intrarea va fi de 10 lei, pentru cei care au biletul de la bal, iar pentru ceilalți, va fi de 15 lei!