Bine v-am regăsit, dragii mei!
Ne-am început săptămâna cu sfaturi despre cum am putea combate sau reduce stresul cotidian cât mai simplu, rapid și eficient. Și am făcut-o cu gândul nu doar la adulți, ci și la copii.
Aud de multe ori părinți întrebându-și copiii: “Ce grijă ai? Singura ta preocupare trebuie să fie învățătura. Nu te trimit nici la muncă pe câmp și nici în casă nu faci mare lucru.”
Expresiile sunt mult mai plastice ce-i drept, de genul celor legate de activitatea de a merge cu oile la pășunat… Dar mă abțin să le exprim acum, căci sunt sigură că le-ați auzit și dumneavoastră, neinspirat formulate, în diferite ocazii.
Indiferent de plasticitatea lor, aceste ziceri dovedesc același lucru. Că, de multe ori, părinții cred, pentru că își doresc, că cei mici chiar nu au nici un motiv de stres. Din păcate, însă, se-ntâmplă ades ca stresul să fie generat chiar de comportamentul părinților față de propriii copii.
O sursă importantă a acestuia este critica pe care noi le-o aplicăm. Cu credința că vom corecta ceea ce nu corespunde standardelor noastre. Despre faptul că, dacă vrem să construim, ar trebui să vizăm comportamentul nedorit și nu persoana, am vorbit deja. Și nu pot decât să sper că ați consumat acea doză de educație și îi spuneți copilului nu că e obraznic, ci îi explicați unde și de ce a greșit.
Astăzi, însă, aș vrea să ne îndreptăm atenția spre ce ecou are în mintea copilului critica frecventă. Și ar trebui să pornim chiar de la faptul că oricât de grijulii am fi în aceastaă privință, de cele mai multe ori cei mici nu fac diferența dintre critica față de comportament și cea față de persoană. Și se simt atacați, judecați și neapreciați de tot atâtea ori de câte ori primesc o evaluare negativă. Deci, bine-ar fi să criticăm mai rar.
Criticând frecvent, creem în mintea copilului senzația că este tot timpul evaluat. Ceea ce îi crește nivelul de stres, pe termen scurt, iar pe termen lung, îl face nesigur și-i dezvoltă sentimente de inferioritate.
Un alt efect al criticii frecvente este acela că cei mici învață la rândul lor să-i învinovățească pe cei din jur. Învață să observe mai ales aspectele negative ale vieții, diminuându-le pe cele frumoase și bune… Și pentru a înțelege mai ușor un astfel de efect, amintiți-vă, fie că sunteți părinți sau cadre diactice, de câte ori n-ați spus unui copil că nu e bine să-și pârască prietenii sau colegii în orice împrejurare. Și cu toate îndemnurile și explicațiile, el își menține acest obicei. Motivul n-ar putea fi tocmai faptul că noi, profesori sau părinți îi criticăm de prea multe ori oferindu-le astfel un exemplu nedorit?
Închei acum citându-vă titlul unei cărți pe care v-o recomand și dumneavoastră: “Copiii învață ceea ce trăiesc”. Deci, dacă vreți să învețe lucruri frumoase, să fie mai atenți și mai sensibili la ele, creați-le oportunitățile necesare. Evitând critica frecventă și consumând în schimb, cât mai des, doze de educație.
