“Ziua Bucovinei” a fost marcată, la Rădăuţi, şi prin evenimentul intitulat “Parada Ecvestra din Ținutul Rădăuților”.
Parada a fost organizată de Centrul Cultural “PETRE ŢUŢEA”, în parteneriat cu Regia Naţională a Pădurilor ROMSILVA / Direcţia de Creştere, Exploatare şi Ameliorare a Cabalinelor / Herghelia Rădăuţi, Grajdurile Berejovschi și Grajdurile Domnești.
Mirel REMESCU, director MarCom, a declarat: “Bucurându-ne că rădăuțenii au ales în acest an să sărbătorească Ziua Bucovinei asistând la Parada Ecvestră din Ținutul Rădăuților, îi asigurăm pe cei ce iubesc nobilul animal, ce este un brand de oraș al Rădăuțiului, că acest proiect va continua în anii viitori.”
“Parada Ecvestră din Ținutul Rădăuților” a debutat sâmbătă, 28 noiembrie, la prânz corpul ecvestru de paradă (ce a reunit cele mai reprezentative exemplare de SHAGYA ARABA din Ținutul Rădăuților) parcurgând un traseu ce a înconjurat Piața Unirii, pentru a se opri în incinta Mănăstirii Bogdana, unde manifestarea s-a încheiat printr-un recital de poezie patriotică, susținut de jupânițele mușatine din Ansamblul de reconstituire istorică “ORDINUL MUȘATINILOR”, ce au oferit publicului prezent poezie de Mihai Eminescu și Adrian Păunescu.
După încheierea paradei, publicul a putut interacționa cu caii prezenți în paradă, deoarece aceștia au mai zăbovit în boxele rustice amenajate din bușteni și cetină, în parcarea Mănăstirii Bogdana, mai ales spre încântarea copiilor.
Istoria hergheliei de la Rădăuţi se deapănă din anul 1792, când este înfiinţată LANDESGESTUETTS – UND REMONTIERUNGS DEPARTEMENT IN DER BUCOWINA ZU RADAUTZ pentru a se asigura necesarul de cabaline pentru cavaleria armatei, începându-se cu 1400 capete (cai moldoveneşti, ruseşti, poloni, turceşti).
După începerea primului Război Mondial, herghelia a fost evacuată în Austria, iar după încheierea conflagraţiei, după unirea Bucovinei cu Romania la 28 noiembrie 1918, statul român o reînfiinţează, împroprietărind-o cu 3253 ha (721 ha teren arabil, 529 ha fâneţe naturale, 1294 ha păşune naturală, 464 ha pădure şi 221 ha teren ocupat de clădiri, drumuri, şanţuri şi teren neproductiv).
Actualmente, herghelia rădăuțeană este tutelată de Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA – Direcţia de Creştere, Exploatare şi Ameliorare a Cabalinelor.
Ziua Bucovinei este marcată ca sărbătoare națională oficială începând cu 2015.