Pe bulevardul principal din Suceava, a avut loc parada militară de 1 Decembrie.
Au participat oficialități locale și județene, parlamentari, șefi de instituții și un numeros public.
Parada militară a început cu intonarea imnului naţional în interpretarea tenorului sucevean Sorin Ursan.
Prefectul judeţului Suceava, Constantin Harasim, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, şi primarul Sucevei, Ion Lungu, au transmis şi mesaje cu acest prilej.
La paradă au luat parte militari din Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni, Botoșani și Piatra Neamț cu tehnica din dotare, inclusiv transportoare blindate și tunuri de artilerie.
Tehnica militară care va defila prin faţa publicului a fost apoi expusă în faţa Palatului Administrativ.
De la ora 14, pe esplanada Casei de Cultură are loc un spectacol la care își dau concursul ansambluri, formații, grupuri folclorice și interpreți din județ.
La ora 18, se vor aprinde instalațiile luminoase din brad, după care subunitățile Ministerului de Interne se vor retrage cu torțe.
Ziua națională se va încheia la Suceava cu concertele Hara, Saragossa Band și Sandra.