Casa de Cultură a Studenților din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” organizează un concert simfonic susținut de Orchestra de Cameră a Universității de Arte „George Enescu” din Iași.
Evenimentul va avea loc luni, 23 noiembrie, de la ora 19.00, în Auditoriumul USV „Joseph Schmidt”, iar din program vor face parte opere de W. A. Mozart, Giovanni Bottesini, Bela Bartok, Romeo Cozma și Benjamin Britten.
Prețul unui bilet este de 10 lei pentru elevi, studenți și pensionari și de 20 de lei pentru adulți. Biletele se pot achiziționa între orele 10:00 – 16:00, la camera 101 din corpul F al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava sau la intrare, înaintea spectacolului.
Informații și rezervări la 0752 092 606.