full screen background image

Un şofer beat a fost arestat după ce a tamponat 3 maşini, a fugit de la locul faptei şi a lovit un poliţist local

arestat     În cursul după-amiezii de joi, la ora 16.44, I.P.J. Suceava a fost sesizat, prin 112, despre faptul că, în timp ce conducea autoturismul, pe str. Mihai Viteazu din municipiul Suceava, un bărbat din localitate a fost implicat într-o tamponare, iar conducătorul celuilalt autoturism a părăsit locul faptei.

Patrula mixtă formată dintr-un poliţist rutier din cadrul Biroului Rutier – Poliţia Municipiului Suceava şi un polițist local din cadrul Poliţiei Locale – Primăria Suceava deplasată în zonă, a identificat, pe str. Staţiunii din localitate, autoturismul implicat în eveniment, oprit în faţa unui magazin.

Conducătorul maşinii a refuzat să se legitimeze şi a încercat să plece, moment în care polițiștii au fost nevoiţi să intervină, în vederea imobilizării acestuia.

În timpul imobilizării, conducătorul auto, identificat ulterior ca fiind un bărbat, de 47 de ani, localnic, l-a lovit  pe poliţistul local.

În aceste condiţii, poliţistul rutier a folosit forţa fizică şi mijloacele tehnice din dotare pentru imobilizarea agresorului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă, la spital, a refuzat să se supună prelevării mostrelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce conducea autoturismul, bărbatul de 47 de ani a mai acroşat încă două autoturisme parcate.

În cauză, s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”refuz de a se supune prelevării mostrelor biologice”, fiind sesizată unitatea de parchet cu privire la săvârşirea infracţiunii de „ultraj”.

În urma probatoriului administrat de poliţişti, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore şi a fost încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.

comments

comments