Miercuri, la ora 15.45, un echipaj rutier din cadrul Poliţiei municipiului Suceava, a oprit pentru control, pe str. Calea Obcinilor din localitate, autoturismul condus de un bărbat, de 58 de ani, localnic.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorului auto i s-a solicitat să fie testat cu aparatul etilotest, însă a refuzat.
A fost condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
La ora 17.02, Poliţia municipiului Fălticeni a fost sesizată despre faptul că, pe raza localității, s-a produs o tamponare, iar unul din conducători auto este sub influenţa băuturilor alcoolice.
Polițiștii au stabilit faptul că, la ora 17.00, în timp ce conducea autoturismul pe str. Filaturii din localitate, un bărbat, de 62 de ani, din localitate, nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de un autoturism parcat şi a intrat în coliziune cu acesta.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauze s-au întocmit dosare penale, ce vor fi soluționate procedural.