Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciului Ordine Publică şi Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase – IPJ Suceava au desfăşurat, sub coordonarea directă a conducerii inspectoratului, o amplă operaţiune de căutare, într-o zonă vastă împădurită adiacentă comunei Stulpicani, pentru identificarea şi reţinerea unui tânăr care a sustras o armă letală şi muniţie, constituindu-se, datorită circumstanţelor producerii faptei, într-un real pericol, atât pentru sine, cât şi pentru alţii.
La acţiune au participat poliţişti dotaţi cu echipamente speciale pentru intervenţia asupra persoanelor susceptibile a folosi arme letale de foc, fiind utilizaţi câini de urmă, detectoare de metale şi alte elemente specifică de tehnică .
Postul de poliție Stulpicani a fost sesizat, sâmbătă, cu privire la faptul că un tânăr, de 23 ani, din localitate, a sustras arma de vânătoare a tatălui său, pe care a folosit-o în grădina casei, trăgând mai multe focuri de armă, după care a fugit în zona împădurită din apropierea comunei Stulpicani.
Având în vedere gravitatea situaţiei sesizate şi potenţialul de escaladare a pericolului prin utilizarea armei letale şi a muniţiei în mod necontrolat de către o persoană aflată într-o evidentă stare de tulburare, în urma consumului de alcool şi a unui conflict intrafamilial, la fața locului s-a deplasat o echipă operativă complexă din cadrul IPJ Suceava, sub coordonarea conducerii inspectoratului.
Din primele cercetări, s-a stabilit că sâmbătă, în jurul orei 13.50, tânărul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a profitat de faptul că este singur acasă și, prin forțarea unei cutii metalice, a sustras arma de vânătoare a tatălui său, deţinută legal de către acesta din urmă, precum şi muniţie aferentă.
Cu arma asupra lui, s-a deplasat în grădina locuinței, într-o zonă izolată, unde a tras mai multe focuri de armă în plan vertical, după care s-a îndreptat înspre zona împădurită a satului, ce aparține de Cantonul Silvic Slătioara din cadrul Ocolului Silvic Stulpicani.
S-au dispus, de îndată, măsuri de căutare a acestuia și scotocirea zonei, fiind instituite filtre auto şi verificări la nivelul Poliției municipiului Câmpulung Moldovenesc și Poliției orașului Gura Humorului, localități limitrofe, prin folosirea de efective din cadrul compartimentelor de investigații criminale și ordine publică.
Pentru depistarea tânărului s-a folosit câinele de urmă, iar pentru identificarea armei şi a eventualelor elemente folosite de muniţie, a fost utilizat un detector de metale.
Având în vedere gravitatea faptelor comise, modalitatea concretă de săvârşire, în condiţiile în care în cauză existau premisele punerii în pericol a siguranței persoanei vătămate și membrilor familiei sale, dar și a membrilor comunității din care provine, poliţiştii au desfăşurat activităţi specifice şi acţiuni de căutare fără întrerupere, fiind echipaţi adecvat pentru intervenţia în condiţiile folosirii armamentului din dotare.
În urma activităţilor desfăşurate, la mai puţin de 24 de ore de la declanşarea operaţiunii, tânărul a fost localizat în apropierea unui fânar din zona denumita „Pârâul Ursului” din comuna Stulpicani.
Acesta a fost reţinut de poliţişti, activităţile continuând în vederea găsirii armei sustrase şi a elementelor de muniţie.
Prin activităţi investigative şi utilizarea tehnicii din dotare a fost găsită şi arma de vânătoare, ascunsă în apropierea lizierei pădurii.
În baza probatoriului administrat s-a dispus continuarea urmăririi penale față de tânăr, pentru comiterea infracțiunilor de furt, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept.
În urma activităţilor de cercetare penală şi a probatoriului administrat, în cauză s-a dispus reţinerea tânărului pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în arestul IPJ Suceava, urmând a fi prezentat instanţei competente, cu propunere de arestare preventivă.