Săptămână agitată, aceasta pe care tocmai o încheiem. Agitată pentru toți, indiferent de orientare politică, de stare civilă sau vârstă. Și chiar dacă de obicei instinctul de apărare mă poziționează astfel încât să pot privi cu ochii larg deschiși cele ce se întâmplă în jur, de data aceasta au fost atât de multe lucruri, încât m-am trezit luată de valul de opinii și judecăți de valoare emise peste tot. În mass-media, pe rețelele de socializare, pe la colț de stradă.
Și, uite așa, amestecată în mijlocul mulțimii, n-am mai putut ține ochii larg deschiși pentru perspectivă, ci a trebuit doar să-i întredeschid, pentru a putea pricepe ceva. Ca atunci când admiri un tablou. Dacă stai prea aproape de el, vezi detaliile, dar nu vezi ansamblu. Detalii pe care le interpretezi subiectiv, adesea. Doar dacă faci un pas-doi în spate, poți vedea tabloul în întregime și-ți crești șansele de a înțelege care e treaba cu imaginea pe care o privești.
Cam acesta este sentimentul resimțit la finele săptămânii. Pentru că am convingerea că e multă manipulare în tot ce ține de spațiul public. Și, drept urmare, multă înverșunare. Pentru că, vrei, nu vrei, în noianul de informații pe care le primești, ai senzația că devii atât de informat, încât poți să te contrazici cu oricine poftești, susținând idei ce ți-au fost servite de alții, ce par a fi mai deștepți și în cunoștință de cauză. Și, uite așa, încep a se contra toți, în dorința de a găsi vinovați. Biserica, autoritățile locale, tinerii ce își doresc să petreacă în anumite zile în anume locuri, guvernul, spitalele particulare. Și lista continuă. Toate zicerile, legat de tristul eveniment din București, din Clubul “Colectiv”. Pornind de la această tragedie, se cos și descos scenarii, se răstoarnă guverne, se nasc capete luminate.
Mie, toate polemicele iscate îmi par a avea un fir roșu comun: manipularea. Care este scopul final? Greu de spus! Dar ceea ce este vizibil, este ușurința cu care oamenii se lasă manipulați. Și pe modelul “Atunci când ai în mână un ciocan, toate lucrurile din jur ţi se par cuie!”, toată lumea începe să lovească în toată lumea.
Pentru că, odată însușit mesajul manipulator, fiecare devine deținătorul adevărului absolut. Atât de absolut, încât se imunizează împotriva oricăror argumente aduse de alt deținător de adevăruri absolute. Iar a recunoaște că există varianta de a te fi înșelat în anumite privințe, echivalează cu acceptarea unei suferințe fizice și emoționale, pe care nimeni nu și-o dorește. Cam așa stă treaba cu cei ce se lasă manipulați. Cei a căror liniște pare să se fi rupt săptămâna aceasta. Nu că e ceva ce i-ar deranja!
Mă întreb, însă, când și dacă vom reuși să devenim un popor ceva mai greu de manipulat. Când vom reuși să facem singuri un pas în spate, pentru a analiza lucrurile mai bine, în ansamblu, fără a aștepta să ne poziționeze fiecare acolo unde își dorește? Întrebare retorică, al cărei răspuns ar putea veni cândva… după consumarea repetată de doze de educație.
