Joi, 29 octombrie 2015, ora 10.00, la Sala “Bucovina” din Palatul Administrativ va avea loc şedinţa ordinară a Colegiului Prefectural de la nivelul Suceava.
În cadrul şedinţei, prefectul Constantin Harasim va prezenta “Evaluarea la trimestrul III 2015 a Planului de acţiuni pentru îndeplinirea acţiunilor cuprinse în Programul de guvernare 2013-2016, la nivelul judeţului Suceava”.
“Rolul Direcţiei Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor în asigurarea sănătăţii animalelor, a sănătăţii publice, protecţiei animalelor, protecţiei mediului şi siguranţei alimentelor” va fi adus în atenţia celor prezenţi de Laurenţiu Leon Postolache, director executiv al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava.
Liliana Dranca, şef Secţie Drumuri Naţionale Câmpulung Moldovenesc, şi Andrei Huţanu, şef Secţie Drumuri Naţionale Suceava, vor prezenta “Stadiul pregătirilor secţiilor de drumuri naţionale pentru perioada de iarnă 2015-2016”.