full screen background image

Foc pus intenţionat care a afectat două gospodării din Putna

pompieri3     Militarii Gărzii de Intervenţie Vicovu de Sus şi ai Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi au intervenit, miercuri, cu patru autospeciale, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu care a afectat doi proprietari, Dumitru Ţ. şi Constantin P., din comuna Putna.

La sosirea echipajelor, ardeau anexele gospodăreşti ale primului proprietar şi o parte dintr-o anexă a celui de-al doilea proprietar, existând pericolul de propagare la casele de locuit.

Incendiul a fost anunţat la ora 0:30 şi lichidat la ora 3:45.

Primului proprietar i-au ars o construcţie corp comun, formată din adăpost de animale şi depozit de furaje, şi două magazii, pe o suprafaţă totală de aproximativ 180 de metri pătraţi.

Au mai ars 3 tone de fân, un motor electric şi circa 200 kilograme de cereale.

Celui de-al doilea proprietar i-au ars aproximativ 10 metri pătraţi din astereala depozitului de furaje.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat cele două case de locuit, precum şi 4 bovine, un porc şi 30 de păsări de curte.

comments

comments