Astăzi, m-am gândit să abordăm o temă ce cred că a fost de discutat în multe dintre familii. Cea legată de posibilitatea prezenței unui animal de companie în casa dumneavoastră. Prezență solicitată de juniorul familiei, desigur. “O pisicuță mică, mică sau un cățeluș și mai mic, pufos și jucăuș.”
De cele mai multe ori, refuzul cred că a fost scurt și categoric. În alte cazuri, s-a încercat rezolvarea solicitării prin achiziționarea unei vietăți, dar nici pe departe asemănătoare animalului solicitat, căci trebuie să fie fără gheare și colți… iar soluția este un peștișor… fără blană, iar în cazul acesta, o broască țestoasă.
Recunosc că nici eu nu sunt adepta animalelor crescute în apartamente de bloc. La curte lucrurile par a fi puțin mai simple. Par. Nu știu cu certitudine, căci n-am reușit încă din salariul de profesor să-mi achiziționez o casă. Dar timpul nu-i pierdut.
Spuneam de dragele necuvântătoare, atât de dorite în preajmă de către cei mici. Ținute însă la distanță de către părinți din multe, variate și chiar îndreptățite motive. Motive legate de igienă, timp și liniștite în general.
Astăzi, însă, mă voi situa de partea celor mici. Căci, nu doar responsabilizarea poate fi un bun bifat de către părinți în dreptul copiilor deținători de animale de companie. Am citit de curând un articol în care se spunea că experții au stabilit în urma unui studiu că tinerii care au avut în primul an de viață în preajmă un câine sau o pisică, prezintă un risc mai scăzut cu 48% la a prezenta alergii la animale, în următorii ani de viață. E drept că prezența unui animal de companie după primul an de viață nu mai poate influența nici negativ, nici pozitiv riscul la alergii. Care va să zică, poate fi un argument bun pentru achiziționarea unui animal, doar pentru cei ce au bebeluși până într-un an sau își doresc copii în viitor.
Dar cum am spus că astăzi mă situez de partea copiilor, mai ales a celor ce pot articula deja rugăminți, am să prezint și alte argumente. Folosind tot studii ale experților. Căci, ei afirmă că acei copii care provin din familii deținătoare de animale de companie, au un grad ridicat de empatie. Iar aptitudinile sociale sunt superioare celor care nu au un animal în casă. În plus, o cercetare facută pe 600 de copii cu vârste între 3 și 18 ani a arătat că există o legatură între creșterea alături de un animal și un nivel crescut de încredere în propriile puteri ale copiilor și o dezvoltare cognitiva mai mare, conform “EveryDayHealth.com”. Deși sunt multe argumente, sunt sigură că n-am convins prea mulți părinți să achiziționeze un animal de companie. E bine, însă, să cunoașteți aceste beneficii, căci un animal prezent în casă poate fi soluția rezolvării unora dintre problemele pe care poate le are cel mic. Spun poate. Căci, ce-i sigur în lumea aceasta?
Eu sunt norocoasă în această privință. Căci, după prezența prelungită a unor broaște țestoase în casa noastră, în cele din urmă copilul meu a abandonat speranța că va mai avea un animal de companie care latră. Desigur, cu blană. Și nici nu dă semne că ar avea greutăți în a-i înțelege pe ceilalți mai puțin decât prietenul lui ce locuiește la curte și este deținătorul unui câine.
Rămâne să alegeți dumneavoastră. Iar dacă argumentele legate de beneficiile prezenței unui animal de companie au influențat măcar un părinte, nu pot să fiu decât bucuroasă de fericirea copilului – viitor deținător. Așa cum sunt bucuroasă, în fiecare zi, când consumăm împreună doza de educație.
