Bugetul de stat pe 2016 ar putea fi fundamentat pe o creștere economică estimată la 3,4%, o inflație medie anuală de 1,7% și un curs de schimb de 4,44 lei/euro, reiese dintr-un document postat pe site-ul Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului, care cuprinde propunerile de buget pentru 2016 și estimările pentru anii 2017 – 2019 transmise de Ministerului Finanțelor Publice ordonatorilor principali de credite.
Potrivit documentului, pentru 2017 se estimează o creștere economică de 3,7%, iar pentru anii următori, de peste 4%.
În același timp, creșterea consumului populației este estimată la 3,4% pentru 2016, iar a consumului administrației publice la 3%.
În privința investițiilor, în document se menționează că acestea vor crește cu 5,6% în 2016 și cu peste 6% în anii următori. Exporturile sunt așteptate să crească cu 5,8% anul viitor, iar importurile cu 6,8%, potrivit documentului citat. Deficitul de cont curent este, astfel, estimat la 1,4% în 2016 și 1,5% în 2017.
Pe de altă parte, se așteaptă scăderea numărului de șomeri de la 465.000 de persoane anul acesta la 450.000 anul viitor și la 435.000 în 2017.