full screen background image

Dosar penal pentru 15 suspecţi de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului. 9 suspecţi au fost reţinuţi

ciocan judecator     Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava a fost înregistrat, astăzi, dosarul penal nr. 3381/P/2015 în care se efectuează cercetări faţă de 15 suspecţi pentru săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă, fiecare prev. de art. 273 alin. 1 şi 2 lit. d Cp şi favorizarea făptuitorului, prev. şi ped. de art.  269 alin. 1 Cod Penal, după cum urmează:

R. VIRGIL, din loc. Şcheia, comuna Şcheia, cu antecedente penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă în formă continuată, prev. şi ped. de art.  273 alin 1 şi 2 lit. d Cod Penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cp (două acte materiale),

F. MARIANA, din loc. Şcheia, comuna Şcheia, str. Aramei, judeţul Suceava, fără antecedente penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă în formă continuată, prev. şi ped. de art.  273 alin 1 şi 2 lit. d Cod Penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cp (două acte materiale),

G. GITA, din loc. Şcheia, comuna Şcheia, fără antecedente penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă în formă continuată, prev. şi ped. de art.  273 alin 1 şi 2 lit. d Cod Penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cp (două acte materiale),

R. FLOAREA, din loc. Şcheia, comuna Şcheia, fără antecedente penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă în formă continuată, prev. şi ped. de art.  273 alin 1 şi 2 lit. d Cod Penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cp (două acte materiale),

D. ARGENTINA, din loc. Şcheia, comuna Şcheia, jud. Suceava, fără antecedente penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. şi ped. de art.  273 alin 1 şi 2 lit. d Cod Penal,

C. LILIANA, din loc. Şcheia, comuna Şcheia, fără antecedente penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. şi ped. de art.  273 alin 1 şi 2 lit. d Cod Penal,

M. LĂCRĂMIOARA, din loc. Şcheia, comuna Şcheia, jud. Suceava, fără antecedente penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. şi ped. de art.  273 alin 1 şi 2 lit. d Cod Penal,

C. ANIŞOARA, din loc. Şcheia, comuna Şcheia, fără antecedente penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. şi ped. de art.  273 alin 1 şi 2 lit. d Cod Penal,

L. MARIA, din loc. Şcheia, comuna Şcheia, casnică, fără antecedente penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. şi ped. de art.  273 alin 1 şi 2 lit. d Cod Penal,

Z. SÎNZIANA, din loc. Şcheia, comuna Şcheia, fără antecedente penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. şi ped. de art.  273 alin 1 şi 2 lit. d Cod Penal,

O. LUMINIŢA, din loc. Şcheia, comuna Şcheia, cu antecedente penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. şi ped. de art.  273 alin 1 şi 2 lit. d Cod Penal,

C. MARIA, din loc. Şcheia, comuna Şcheia, jud. Suceava, fără antecedente penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. şi ped. de art.  273 alin 1 şi 2 lit. d Cod Penal,

C. ION, din loc. Şcheia, comuna Şcheia, jud. Suceava, cu antecedente penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. şi ped. de art.  273 alin 1 şi 2 lit. d Cod Penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cp,

M. CORNELIA, din loc. Şcheia, comuna Şcheia, fără antecedente penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prev. şi ped. de art.  269 alin. 1 Cod Penal,

P. LENUŢA, din loc. Şcheia, comuna Şcheia, fără antecedente penale, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de favorizarea făptuitorului, fiecare prev. şi ped. de art.  269 alin. 1 Cod Penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cp,

În fapt, în sarcina suspecţilor, s-a reţinut că, fiind audiaţi în calitate de martori în dosarul penal cu nr. 5204/314/2015 al Judecătoriei Suceava, privind pe inculpaţii M. Vasile şi R. Dumitru, în scopul asigurării sustragerii de la răspundere penală a inculpaţilor, au făcut afirmaţii mincinoase în legătură cu faptele şi împrejurările esenţiale ale cauzei cu privire la care au fost întrebaţi, urmărind a obţine prin declaraţiile mincinoase date o soluţie de achitare din partea instanţei.

În dosarul penal în care au fost făcute declaraţiile mincinoase, au fost trimişi în judecată inculpaţii:

M. VASILE, pentru săvârşirea infracțiunilor de „lipsire de libertate în mod ilegal”, prev. de art. 205 alin. 1, 2 și alin. 3, lit. b Cod penal – persoană vătămată M. L., tentativă la infracțiunea de „lipsire de libertate în mod ilegal”, prev. de art. 32 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 205 alin. 1 și 5 Cod penal – persoană vătămată M. Cornelia, „lovire sau alte violențe” prev. de art. 193 alin. 1 Cod penal, „violență în familie”, prev. de art. 199 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 193 alin. 2 Cod penal (persoană vătămată M. Cornelia), totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 și art. 41 alin. 1 Cod penal, şi

R. DUMITRU, pentru săvârşirea infracțiunilor de: „lipsire de libertate în mod ilegal”, prev. de art. 205 alin. 1, 2 și alin. 3, lit. b Cod penal – persoană vătămată M.L., „complicitate la tentativă la infracțiunea de „lipsire de libertate în mod ilegal”, prev. de art. 48 alin. 1 C.p. rap. la 32 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 205 alin. 1 și 5 Cod penal-persoană vătămată M. Cornelia, „lovire sau alte violențe” prev. de art. 193 alin. 1 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.

În data de 20 octombrie, urmare a Planului de Acţiune realizat la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, poliţiştii judiciarişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – IPJ Suceava, cu suportul tactic al luptătorilor Serviciului de Acţiuni Speciale  – IPJ Suceava  şi a lucrătorilor Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava au pus în executare 15 mandate de aducere a suspecţilor. Aceştia au  fost identificaţi de poliţişti şi conduşi pentru audieri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava.

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, Dragoş Bujorean, a precizat că, în urma audierilor şi a administrării materialului probator, o parte dintre suspecţi au recunoscut faptele reţinute în sarcina lor, iar în urma activităţilor desfăşurate, au fost emise ordonanţe de reţinere cu privire la 9 suspecţi – 7 femei şi 2 bărbaţi, cercetările fiind continuate, în vederea stabilirii participaţiei fiecăruia la activitatea infracţională.

comments

comments