full screen background image

Municipiul Rădăuți are din nou Consiliu Local

Viva News rad     După aproape șapte luni, municipiul Rădăuți are din nou Consiliu Local și viceprimar.

La sfârșitul lunii septembrie, Guvernul României a adoptat o Ordonanţa de urgenţă care modifica Legea administraţiei publice locale nr. 215/2007, în sensul în care, în cazul dizolvării Consiliului Local, acesta se reconstituie din membrii supleanţi de pe listele partidelor care au reprezentanţi în deliberativ.

Ședința de joi, prezidată de decanul de vârstă, Alexandru Deneș, a debutat cu ordinea de zi, în formula cu 12 supleanți.

Cei 12 supleanți, conform listelor electorale din 2012, Valică Radu și Deneș Alexandru de la PDL, Daniel Apetrei, Mihai Boiciuc și Toader Vasile Ciobîcă de la PNL, Bogdan Loghin, Maria Mehedin, Ondina Mandiuc-Andrei, Angelica Mocrei și Adi Jecalo de la PSD, Viorel Moloce de la PPDD și Bogdan Nicolau de la UNPR, au depus jurământul în calitatea de consilier local, după care proiectul de hotărâre pentru reconstituirea noului Consiliu Local a fost aprobat în unanimitate.

Pentru alegerea viceprimarului au existat două propuneri, Bogdan Loghin – PSD și Vasile Toader Ciobîcă – PNL, însă, după votul secret, câștigător a fost declarat Loghin, cu scorul de 7 la 5.

La ultimul punct de pe ordinea de zi a întrunirii, a fost validată componența comisiilor de specialitate din noul deliberativ: comisiile de buget, amenajarea teritoriului-urbanism, cultură și administrație locală.

Potrivit celor afirmate de secretarul municipiului Rădăuți, Marinică Sofronie (cel care a promovat examenul de săptămâna trecută pentru ocuparea postului de secretar), urmează ca, în cel mai scurt timp noul viceprimar să fie delegat, prin ordinul prefectului, cu atribuțiile primarului de municipiu, iar actualul deliberativ să aleagă un consilier care va prelua calitatea de viceprimar.

Doina CRAIU

Radio VIVA FM Rădăuţi

comments

comments