Brandul de țară al României valorează 141 de miliarde de dolari, în creștere cu 11% față de anul 2014, potrivit unui studiu al companiei americane de consultanță Brand Finance. Astfel România continuă să ocupe locul 48 într-un top care include 100 de state, informează Agerpres.
România ocupă un loc mai bun decât Ungaria — locul 53, Grecia — locul 59, Slovacia — locul 60, Slovenia — locul 62 sau Bulgaria — locul 74, dar se clasează sub Nigeria — locul 41, Iran — locul 46 sau Bangladesh — locul 47.
Brandul SUA a rămas cel mai valoros brand de țară din lume cu 19.703 de miliarde de dolari, în creștere cu 2% față de 2014. Locul secund este ocupat de China, cu 6.314 miliarde de dolari, în scădere cu 1% față de anul trecut.
Brandul de țară al Germaniei este evaluat la 4.200 miliarde de dolari, acesta înregistrând o scădere de 4% (191 miliarde de dolari) numai din cauza scandalului Volkswagen.
”Pe o piață globală, brandul de țară este unul din cele mai importante active ale oricărui stat, încurajând investițiile, adăugând valoarea exporturilor și atrăgând turiști”, a declarat David Haigh, directorul Brand Finance.
Valoarea brandului de țară este calculat pornind de la mai multe criterii grupate în trei piloni: bunuri și servicii, turism, investiții și societate. Acestea sunt corelate cu produsul intern brut al statului.