Consilierii județeni au aprobat, vineri, asocierea cu Consiliul Local Suceava, în vederea susținerii financiare și politice extinse și solide, precum și asumarea angajamentului durabil privind implementarea programului Suceava Capitală Culturală Europeană 2021.
Decizia a venit la numai o zi după acceptul dat de Consiliul Local, pentru ca dosarul să fie înaintat Ministerului Culturii.
Candidatura Sucevei va avea sloganul “Inspiră, imaginează, simte!”, iar logo va fi imaginea Cetății de Scaun.