Guvernul a decis extinderea sferei de control în domeniul comercializării lemnului și produselor din lemn prin stabilirea unor obligații ce revin operatorilor care introduc pentru prima dată pe piață astfel de produse. În acest sens, Executivul a aprobat o Hotărâre prin care se completează legislația națională cu unele prevederi privind regimul de control și sancționator aplicat operatorilor economici care introduc pentru prima dată pe piață lemn și produse din lemn, obligație pe care o au statele membre conform Regulamentului 995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010. În cadrul Regulamentului (UE) nr. 995/2010 au fost adoptate măsuri ce vizează interzicerea introducerii pe piața internă (Uniunea Europeană) pentru prima dată a lemnului recoltat ilegal sau a produselor din lemn derivate din acesta. Regulamentul (UE) nr. 995/2010 stabilește obligaţiile ce revin operatorilor care introduc pentru prima dată pe piața internă lemn și produse din lemn și care trebuie să ia măsurile necesare pentru a se asigura că lemnul recoltat în mod ilegal și produsele din lemn derivate din acesta nu sunt introduse pe piața comunitară.
Practic, prin actul normativ adoptat astăzi de Guvern se introduc în legislația națională prevederi privind controlul comercializării sortimentelor de lemn și produse din lemn corespunzătoare codurilor care intră în competența Gărzii Naționale de Mediu, și care, în prezent, nu intră sub incidența Codului silvic și Legii contravențiilor silvice nr. 171/2010*. Astfel, operatorii, persoane fizice sau juridice, care introduc pentru prima dată lemn și produse din lemn pe piața UE, corespunzătoare codurilor menționate, trebuie să utilizeze un sistem de analiză și gestionare a riscurilor recoltării ilegale a lemnului, sistem Due Diligence.
Sistemul „due diligence” include trei elemente inerente gestionării riscului: accesul la informații, evaluarea riscului și atenuarea riscului identificat. Sistemul „due diligence” are scopul să asigure accesul la informații privind sursele și furnizorii de lemn și produse din lemn introduse pe piața internă pentru prima dată, inclusiv informații relevante, cum ar fi respectarea legislației aplicabile, țara de recoltare, specia și cantitatea și, după caz, regiunea subnațională și concesiunea de recoltare, codul corespunzător produsului și beneficiarul. Aceste informații sunt introduse de operatorul economic care deține lemnul sau produsele din lemn într-un Registru de evidență, care se păstrează o perioadă de 5 ani și vor fi puse, la cerere, la dispoziția autorităților. Pe baza acestor informații, operatorii trebuie să realizeze o evaluare a riscului. În momentul în care este identificat un asemenea risc, operatorii trebuie să îl atenueze în funcție de anvergura acestuia, în vederea prevenirii introducerii pe piața internă a lemnului recoltat în mod ilegal și a produselor din lemn derivate din acesta. Operatorii pot să dezvolte propriul sistem „due diligence” sau să implementeze unul instituit de o organizaţie de monitorizare.
La primul control efectuat asupra unui operator care nu a implementat și nu a utilizat un sistem „due diligence”, agentul constatator acordă un termen de maximum 60 de zile de la comunicarea constatării pentru încadrarea operatorului în prevederile Regulamentului nr. 995/2010, termen care se înscrie în actul de constatare a neregulilor.
Legalitatea recoltării lemnului provenit din statele membre ale UE se atestă prin documente eliberate în conformitate cu legislația aplicabilă pe teritoriul acestora, în acord cu prevederile din Regulament. Legalitatea recoltării lemnului importat – proveniența legală – se atestă prin licențe FLEGT și certificate CITES și prin documente eliberate de statele exportatoare, în conformitatea cu legislația națională. Produsele din lemn expediate care nu îndeplinesc aceste condiții sunt considerate fără proveniență legală.
Potrivit actului normativ adoptat astăzi, următoarele fapte constituie contravenții și se sancționează astfel:
– Nerespectarea de către operatorii economici a obligației de a implementa și de a utiliza un sistem „due diligence”, cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 de lei;
– Neîndeplinirea obligațiilor de către o organizație de monitorizare, cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 de lei;
– Implementarea de către operatorii economici a propriului sistem „due diligence” care nu este conform Regulamentului european, utilizarea necorespunzătoare a propriului sistem sau a unuia instituit de o organizație de monitorizare, cu amendă între 1.000 lei și 6.000 lei.
Constatarea și sancționarea acestor contravenții se fac de către comisarii Gărzii Naționale de Mediu.