Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus, luni, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un bărbat, de 26 de ani, din orașul Liteni, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu şi tentativă de omor.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, duminică, în jurul orei 23.30, agresorul, având asupra sa un topor, a pătruns fără drept în curtea locuinţei unei femei, de 31 de ani, din localitate.
Pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi a unui conflict spontan, a lovit-o în zona capului, cauzându-i leziuni ce necesită pentru vindecare 8 – 9 zile de îngrijiri medicale.
Agresorul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.
Inculpatul a fost încarcerat în arestul I.P.J Suceava.