full screen background image

Termopanele, telefonia mobilă şi facturile la energie electrică, în topul reclamaţiilor la Protecţia Consumatorului

termopane     În cursul lunii septembrie, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Suceava a desfăşurat 412 acţiuni de control, soldate cu 251 de sancţiuni, în valoare de 188.300 de lei.

La Comisariat s-au înregistrat 134 de reclamaţii, cele mai multe legate de execuţia tâmplăriei de termopan, telefonia mobilă şi facturile la energie electrică.

Una dintre acţiunile tematice a fost cea privind respectarea prevederilor legale la vânzările în cazul promoţiilor de rechizite şi uniforme şcolare, precum şi modul de etichetare a produselor textile.

Au fost efectuate 47 de controale, în 20 de cazuri aplicându-se amenzi, în valoare de 20.200 de lei, oprindu-se de la comercializare produse în valoare de 6.690 de lei.

Ca deficienţe, s-au constatat lipsa perioadei de desfăşurare a promoţiei, lipsa etichetelor sau etichetele netraduse.

În ceea ce priveşte respectarea prevederilor consumatorilor în saloanele de înfrumuseţare, s-au efectuat 39 de acţiuni de control, aplicandu-se 23 de sancţiuni, în valoare de 18.250 de lei.

Printre neregulile găsite s-au numărat neconsemnarea în registrul obligatoriu a sterilizărilor intrumentelor, precum şi lipsa orarului sau a tarifelor.

Comisarii suceveni au verificat şi respectarea prevederilor legale la comercializarea borcanelor si ambalajelor alimentare.

În urma a 106 controale, s-au aplicat 44 de amenzi, în valoare de 23.250 de lei.

Şi aici, deficienţele au constat în produse neetichetate şi lipsa preţurilor.

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Suceava are sediul pe bd. George Enescu, nr. 2, bl. 7, parter.

Reclamaţii puteţi face şi la tel. 0230/530.876, fax 0230/530.111 sau e-mail suceava@opc.ro.

comments

comments