Directorul Colegiului Naţional de Informatică Suceava, Virginel Iordache, cere autorităţilor municipale sprijin financiar pentru construirea unui imobil în care cadrele didactice şi elevii unităţii de învăţământ să poată să-şi desfăşoare orele de sport din program.
Iordache s-a adresat plenului Consiliului Local, cerând ca, în proiectul de buget pe anul 2016, şcoala pe care o conduce să aibă alocate fonduri în acest sens.
Iordache: “Vreau să fac lobby pentru şcoala mea, aşa cum se face în ţările despre care se spune că sunt civilizate, pentru că dorim ca la Colegiul de Informatică să se construiască o sală de sport. Ştiu că s-au făcut eforturi imense pentru ca două unităţi şcolare sucevene de elită să aibă săli de sport, dar vreau să vă rog ca în bugetul pe 2016, care tocmai se creionează, să fie prinsă, şi la Liceul de Informatică, o sală de gimnastică. Am renunţat la sala de sport, ne dorim doar o sală de gimnastică, pentru că, de multe ori, în timpul iernii, elevii îşi fac orele de educaţie fizică în sălile clasă, lucru care nu este firesc”.
Virginel Iordache a menţionat că studiul de fezabilitate pentru sala de gimnastică este deja întocmit şi că proiectul tehnic nu a fost realizat din cauza lipsei de bani.
Cursurile Colegiului Naţional de Informatică “Spiru Haret” sunt urmate de 846 de elevi, iar aceştia fac orele de educaţie fizică într-o încăpere de 42 de metri pătraţi.