full screen background image

Parlamentul Ungariei va dezbate un proiect pentru suplimentarea instanţelor care judecă imigranţi

ciocan judecator     Parlamentul Ungariei va dezbate, marţi, un proiect de lege care prevede suplimentarea numărului instanţelor care vor judeca imigranţi intraţi ilegal pe teritoriul ungar, informează MTI.

Proiectul prevede înfiinţarea a cel puţin două tribunale regionale pentru judecarea imigranţilor clandestini şi a traficanţilor de persoane.

Până acum, dosarele de acest tip erau analizate doar de tribunalul districtual din Szeged. În cazul în care proiectul va fi aprobat, instanţele din Pecs (sud) şi Zalaegerszeg (vest) vor avea prerogative similare.

Proiectul a fost propus de parlamentarul Bence Tuzson, membru al formaţiunii Fidesz, aflată la guvernare în Ungaria.

comments

comments