Noi dotări pentru încă nefinalizatul Aeroport Suceava.
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat, marţi, cu ocazia şedinţei ordinare de Consiliu Judeţean ţinută la Aeroportul Suceava, că instituţia pe care o conduce are în vedere amenajarea unui parc fotovoltaic la Aeroport.
Acesta ar urma să desevească cele două terminale, intern şi extern.
Mai mult, se are în vedere şi un proiect prin care Aeroportul va fi dotat cu pompe de căldură.
Nechifor a spus că aceste investiţii pot fi acoperite doar din fonduri europene, iar în acest moment specialiştii caută modalităţi de accesare a acestora.
În ceea ce priveşte etajele unu şi doi ale Centrului Economic Bucovina, care va deveni terminalul doi al Aeroportului, Nechifor a spus că acestea vor fi închiriate agenţilor economici pentru amenajarea de centre duty-free, cafenele şi birouri.
În plenul şedinţei Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor a mai declarat că stadiul fizic al lucrărilor de modernizare ale Aeroportului sunt în procent de 99,38%, rămânând în lucru pista de îmbarcare/debarcare şi turnul de control.
În aceste condiţii termenul de finalizare a lucrărilor de modernizare, 25 octombrie, este fezabil.
De asemenea Nechifor le-a solicitat consilierilor judeţeni să facă demersurile necesare pentru instituirea unei curse auto regulate Suceava – Salcea Aeroport şi retur.