full screen background image

Consilierii PNL din Suceava s-au împotrivit cumpărării de ornamente pentru sărbători

clsv 2409 1     Aleşii Partidului Naţional Liberal au votat, joi, în şedinţa Consiliului Local Suceava, împotriva alocării sumei de 250.000 de lei, din bugetul municipal, pentru achiziţionarea de ornamente şi instalaţii luminoase pentru sărbătorile de iarnă.

Iniţiatorul proiectului de hotărâre, primarul Ion Lungu, a precizat că instalaţiile existente sunt întreţinute şi reparate în fiecare an, dar că există un deficit de iluminat ornamental în cartierele George Enescu, Obcini şi Zamca.

Deşi edilul-şef a arătat că pentru un aşa scop efortul financiar nu este unul prea mare, viceprimarul PNL, Lucian Harşovschi, a făcut un amendament prin care a propus ca banii respectivi să meargă la Fondul de rezervă bugetar.

Harşovschi: “Este nevoie în fiecare an de instalaţii, suntem conştienţi, e nevoie în fiecare cartier, inclusiv în Iţcani, numai că trebuie să avem o situaţie concretă, în momentul actual, la ceea ce este, la ce putem repara. Cred că această sumă, de 250.000 de lei, ar trebui să o lăsăm la Fondul de rezervă, iar ulterior să vedem cum pot fi folosiţi aceşti bani. După ce se va face inventarul instalaţiilor şi ornamentelor existente, să vedem dacă este nevoie, într-adevăr, să cumpărăm.”

Şeful executivului local, Ion Lungu, a explicat că amânarea luării unei decizii ar însemna ca respectivele instalaţii să poată fi folosite începând cu Crăciunul de anul viitor, din cauză că întocmirea documentaţiei şi procedura de achiziţii durează ceva timp.

Lungu: “Ar trebui să înţeleg că domnii consilieri de la PNL nu sunt de acord să punem ornamente în cartierele George Enescu şi Obcini. Aşa după cum ştiţi şi dumneavoastră, domnule viceprimar, am avut reproşuri că punem ornamente de Crăciun cu preponderenţă în Burdujeni şi Centru. Eu zic că ar fi bine să cumpărăm pentru tot oraşul, pentru că există riscul ca, până se fac achiziţiile, să nu le mai punem de Crăciunul acesta.”

comments

comments