Un echipaj din cadrul Poliției municipiului Câmpulung Moldovenesc a oprit în trafic, pentru control, miercuri, la ora 00.50, pe strada Runc din comuna Pojorâta, autoturismul condus de o femeie, de 30 de ani, din localitate.
În maşină se aflau ca pasageri doi bărbați, unul de 30 de ani, din comuna Sadova, și celălalt de 22 de ani, din comuna Pojorâta.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, femeia nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Procedând la controlul autoturismului, polițiștii au identificat mai multe unelte și scule electrice, respectiv două canistre pline cu motorină, precum și un furtun din plastic, bunuri despre care cei trei au declarat că le-au găsit abandonate, pe raza comunei Sadova.
Bunurile, în valoare de aproximativ 850 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor și identificării persoanele vătămate.
Autoturismul a fost indisponibilizat la sediul Poliției Câmpulung Moldovenesc, cercetările fiind continuate de polițiști, în vederea stabilirii întregii activități infracționale a celor trei persoane.