full screen background image

Grevă japoneză la CFR

cfr calatori     Angajaţii CFR au intrat în grevă japoneză, marţi, şi poartă pe braţe banderole albe, nemulţumiţi că nu le-au fost soluţionate cererile, printre care majorarea cu 10 la sută a salariilor, acordarea tichetelor de masă şi a voucherelor de vacanţă.

Sindicaliştii din transportul feroviar vor fi în grevă japoneză de marţi până joi, nemulţumiţi că, în urma discuţiilor de până acum, avute cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor, nu au obţinut decât promisiuni.

Liderii organizaţiilor sindicale din domeniul feroviar spun că vor avea loc miercuri noi discuţii la Ministerul Transporturilor, în urma cărora speră să se ajungă la soluţii concrete pentru cererile angajaţilor din CFR, în caz contrar putându-se ajunge la proteste spontane.

Sindicaliştii avertizează că, în cazul în care cererile lor nu vor fi soluţionate, vor declanşa greva generală începând din 1 octombrie.

Angajaţii din CFR solicită semnarea contractului colectiv de muncă până cel târziu pe 30 septembrie, creşterea salariilor cu cel puţin 10 la sută, acordarea de tichete de masă pentru toate zilele lucrătoare, acordarea de vouchere de vacanţă începând cu 1 ianuarie 2016 şi o politică de personal care să asigure funcţionarea în bune condiţii a acestui domeniu legat direct şi explicit de siguranţa naţională.

Liderii organizaţiilor sindicale din domeniul feroviar – Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial, Federaţia Mecanicilor de Locomotivă, Federaţia “Drum de fier”, Federaţia Naţională Elcatel, Federaţia Sindicatelor Ramurii Vagoane, Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari – îi acuză pe reprezentanţii CN CFR, CFR Marfă şi CFR Călători că tergiversează negocierile, deşi la discuţii aceştia au arătat că, în principiu, ar putea găsi soluţii pentru satisfacerea cererilor sindicaliştilor, dacă ar avea şi sprijinul Ministerului Transporturilor.

comments

comments