Municipiul Rădăuți are la conducere, de trei luni, un secretar cu atribuțiuni limitate, dar care, în loc să poată să-și exercite aceste atribuțiuni, pierde timp prețios cerând lămuriri de la instituțiile abilitate, în ceea ce privește drepturile sale de semnătură.
În lipsa unui ordonator principal de credite, însă, localitatea rămâne în continuare cu activități parțial blocate.
Secretarul Primăriei Municipiului, Marinică Sofroni, a vorbit, la VIVA FM Rădăuți, despre demersurile făcute în acest sens, despre clarificările primite în urma delegației cu care a plecat la Ministerul de resort.
Un lucru important, care părea că s-a rezolvat pentru moment, este acela că s-a semnat un parteneriat cu Consiliul Județean Suceava, prin care să poată fi rezolvate cererile de construcție prin aprobarea certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire.
Asta doar pe hârtie, pentru că, în realitate, CJ nu a preluat încă semnarea acestor documente așa cum stabilise Ministerul Dezvoltării Regionale.
Reprezentanții administrației județene au fost de acord inițial, însă ulterior s-au răzgândit și așteaptă și ei un răspuns de la instituția amintită.
Asta în timp ce la Serviciul Urbanism așteaptă zeci de cereri de la cetățeni, care așteaptă să fie aprobate și semnate.
Cel mai probabil, în săptămâna în curs se va reglementa și acestă problemă.
“La instalarea pe funcție, erau stabilite doar obligațiile, rezolvarea problemelor curente ale municipiului, dar nu și instrumentul, prin ce anume se poate rezolva, având în vedere că atribuțiile de secretar sunt destul de limitate. Doar pe partea de legalitate, de control, verificare și mai puțin pe cea executivă. Am făcut adresă concomitent către Instituția Prefectului și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice Locale. Neprimind răspuns în 30 de zile, am organizat acea delegație și am fost primiți în audiență la minister. După alte trei săptămâni, am primit răspunsul scris. Totuși, s-au mai clarificat o serie de atribuții. Cea de ordonator de credite pe cheltuieli curente, atribuție dată în situație excepțională secretarului prin Ordonanța 14/ 2015. Mi s-a clarificat că am drept de semnătură pentru tot ceea ce este aprobat deja prin Hotărîre de consiliu, mă refer la lista de investiții, și în sensul ăsta am demarat anumite lucrări care deocamdată nu se văd, fiind în faza de achiziții, cum ar fi reparații la esplanada din fața Băncii Reiffeisen, în parcul de la Statuie, și urmează balastări pe drumurile limitrofe din municipiu, un parc de joacă aprobat pe lista de investiții în zona ANL strada Gării, deci pe această secțiune s-a deblocat. De asemenea, mai era în ceea ce privește bugetul local, aprobarea de virări de credite dintr-un trimestru în altul sau în cadrul aceluiași capitol bugetar unde trebuie făcute anumite reglaje pentru a putea funcționa, a efectua anumite cheltuieli. Și pe această linie s-a deblocat. În ceea ce privește autorizațiile și certificatele de urbanism, ni s-au dat clarificări că pot fi preluate de către Consiliul Județean. Am făcut toate demersurile și am semnat acest parteneriat tehnic.”
“Cererile, pentru a reduce birocrația, se depun la Rădăuți spre Consiliul Județean Suceava, pe formulare tipizate. La fel se plătește și taxa aferentă certificatului de urbanism, autorizații de construcție, la fel la casieria Primăriei Rădăuți, în ziua următoare făcându-se virament prin Trezorerie către Consiliul Județean Suceava. Mai sunt documentații de Urbanism care sunt în atribuția Consiliului Local. Acele Planuri Urbanistice de Detaliu și Planuri Urbanistice Zonale care în lipsa unui Consiliu Local nu pot fi aprobate.”
Marinică Sofroni, secretarul municipiului Rădăuți, a vorbit, la VIVA FM, despre starea drumurilor din localitate și despre lucrările în curs de finalizare ale firmei “Pfeiffer”.
Deși, conform contractului semnat, “Pfeiffer” e obligată să definitiveze lucrările pe data de 10 octombrie, a decalat acest termen până la sfârșitul lunii octombrie, când se va face și recepția lucrărilor.
Însă, firma “Pfeiffer”, cea care a câștigat licitația pentu a reabilita rețelele apă-canal, nu efectuează lucrările conform proiectului.
Mai mult, deși au fost amendați în repetate rânduri, nu aduc carosabilul la starea inițială.
Amintim că, începând din luna august 2013, până în prezent, Poliția Locală Rădăuți a aplicat aproximativ 20 de sancțiuni contravenționale SC Ludwig Pfeiffer Timișoara, constând în amenzi în valoare totală de aproximativ 150.000 de lei.
Dintre acestea, o parte au fost contestate în instanță, fiind în diferite stadii ale proceselor.
“Starea drumurilor, după cum tot rădăuțeanul vede, este dezastruoasă. Lucrările contractate de ACET, beneficiarul direct, lasă oarecum de dorit. Sperăm ca şi calitatea canalizării, a conductelor de apă, să fie cea preconizată, pentru că scopul a fost îmbunătățirea rețelei de apă și canalizare în oraș, și ar fi fost de dorit și contractual asumat, să fie aduse și la starea inițială drumurile. Din păcat,e nu sunt la cea mai bună stare, după cum vedem, se intervine și după ce se asfaltează, la o scurtă perioadă de timp se lasă asfaltul, apar gropi, denivelări, imdiat după lucrare. Dar în timp, când compactarea se va face natural? Ori, așa ceva nu trebuia să se întâmple. În mod normal, după poziționarea țevilor, trebuia să se facă compactarea, să se pună acel amestec optimal de piatră concasată, și când se asfalta să rămână în starea inițială. Din păcate, aceasta este situația, noi nu avem direct contract cu Pfeiffer, contractul nostru este cel de gestiune cu ACET. Ne întâlnim din două în două săptămâni, discutăm, semnalăm problemele. În timpul acesta, emitem avizele de intervenții pe străzi. În momentul acesta, sunt lucrări pe str. Ioan Nistor, pe Dobrogeanu Gherea. Termenul de finalizare era 10 octombrie, dar s-a prelungit până pe 31 octombrie. Sperăm să se finalizeze și cel puțin rețeaua să fie de calitate, pentru a diminua pierderile și implicit costurile asupra cetățeanului. În ce privește străzile, va fi o comisie de recepție la terminarea lucrărilor și se vor constata neregulile, și nu vom accepta a prelua străzile decât readuse în starea lor inițială, să fie reparate.”
Marinică Sofroni a vorbit, la Radio VIVA FM Rădăuți, și despre situația în care se află în prezent Spitalul Municipal din localitate, unde, de câteva luni, nu există un manager, instituția fiind condusă de directorul medical care semnează ca ordonator de credite fără să aibă acest drept în mod legal, iar bugetul de funcționare al spitalului a fost aprobat, în ședință de Consiliu Local, doar pentru primele nouă luni ale anului.
“Consiliul Local nu a fundamentat cheltuielie pentru salarii pe ultimul trimestru, lăsând pentru o ulterioară rectificare bugetară să rezolve acest aspect. Au redirecționat fondurile spre alte lucrări, pe alte capitole bugetare. Dispărând Consiliul Local, nu mai are cine să facă acea rectificare bugetară, atribut exclusiv al Consiliului Local, și atunci nu se pot redistribui fondurile pentru cheltuielile de salariu pe lunile octombrie, noiembrie, decembrie. Din ce am înțeles, din economii se vor putea asigura salariile pe luna octombrie, din discuția avută cu doctorul Dubei, directorul medical, însă în noiembrie și decembrie deja nu mai sunt fonduri pentru salarii. Acest apect a fost semalat către Prefectura județului Suceava, către Administrația Publică de Finanțe Suceava, și inclusiv către Cancelaria primului ministru. Am făcut o adresă prin care solicităm o modificare legislativă pentru a putea eu, ca și ordonator de credite, să fac acea virare de fonduri bugetare pentru a asigura cheltuiala salariilor, urmând ca un viitor Consiliu Local să valideze această rectificare. Dar pentru asta, trebuie o modificare legislativă. Așteptăm răspunsul. O altă soluție a fost un Proiect de Ordonanță, pe care l-a inițiat dl. prefect Constantin Harasim, prin care să modifice legea alegerilor locale, pentru a se putea organiza alegeri locale în această perioadă în Rădăuți. În acel moment, va exista un Consiliu Local, un viceprimar cu atribuții de primar, deci s-ar rezolva toate problemele. Asta ar fi soluția care ar rezolva toate problemele, inclusiv pe cea a organizării alegerilor locale din 2016, organizarea lor fiind atributul exclusiv al primarului. În lipsa primarului nu se pot organiza. Pentru alegeri parțiale, atribuția de organizare este a prefectului.”
În acest moment, accesarea de fonduri europene este o prioritate în Rădăuți, însă nici acest lucru nu poate fi realizat, tot din cauza lipsei unui Consiliu Local care să aprobe studiul de fezabilitate, deși acesta a fost realizat.
Secretarul municipiului, Marinică Sofroni și-a exprimat dezamăgirea în legătură cu acest aspect, la VIVA FM Rădăuți.
“În momentul de față, nu putem vorbi despre accesarea de fonduri europene. Exista la un moment dat o cerere pe fonduri guvernamentale prin Programul Național de Dezvoltare Locală, unde am fi putut depune o cerere având în vedere că se întocmise un studiu de fezabilitate. Dar, nefiind un Consiliu Local care să aprobe acest studiu de fezabilitate, nu am putut aplica această cerere.”
Doina CRAIU
Radio VIVA FM Rădăuţi