Mă gândeam, zilele trecute, că timpul trece prea repede. Un gând care îmi revine în ultima vreme din ce în ce mai des, ca o problemă la care oricât de mult mi-aș dori, nu reușesc să găsesc soluții.
Și nu mă îngrijorează prea mult faptul că timpul îmi adaugă strălucire albă în păr sau riduri în colțul ochilor. Căci, îmi zic că fiecare vârstă are frumusețea și farmecul ei. Mă îngrijorează în schimb faptul că cel mic al familiei mă depășește aproape în înălțime, iar eu n-am apucat să sesizez asta. Mi-au spus-o alții și apoi am constatat-o și eu cu mirare. Și mă întreb câte alte schimbări a suferit, pe care le bănuiesc, dar nu am reușit să le văd. Și dau iarăși vina pe timp, căci este mai simplu așa. Spunându-mi că el este singurul vinovat pentru că eu nu stau atât de des cât mi-aș dori alături de copil, fie că e în fața oglinzii sau nu.
Și-atunci mi-am zis că, dacă nu pot să fac timpul să fie mai leneș, pot eu, în schimb, să fiu mai atentă la trecerea lui, atunci când vine vorba de propriul copil. Și dacă în timpul zilei nu reușesc să păcălesc prea mult ceasul, o pot face măcar pentru o vreme scurtă înainte de culcare. Să-mi fac timp, măcar un sfert de oră, pentru a afla ce s-a mai schimbat sau ce a rămas la fel în copilul meu, în ziua care a trecut.
Și chiar dacă nu este la fel de dispus acum, în prag de adolescență, să-mi spună tot ce îi trece prin cap, măcar la câteva întrebări tot îmi va răspunde. Întrebări bine ticluite, “întrebări de așezat sub pernă”, cum frumos citeam undeva. De ce de așezat sub pernă? Pentru că le scot de acolo la momentul la care ne pregătim de culcare. Nu de genul: “Cum a fost azi?”… Căci, știu că răspunsul va fi de cele mai multe ori bisilabic: “Bine”. Ci, din acelea din care să aflu la ce visează, care îi sunt amintirile plăcute sau pe care ar vrea să le ștergă din minte, ce apreciază la alții sau la propria persoană, ce ar vrea să schimbe la el sau la ceilalți dacă ar putea să o facă. Întrebări de pus sub pernă, care m-ar putea ajuta să nu las timpul să treacă la fel de repede pe lângă relația cu copilul, pe cât de repede trece pe lângă mine. Întrebări prin care să simt că am o comunicare eficientă cu el, dacă nu în tot restul zilei, măcar la ceas de seară.
Și, poate, data viitoare, când am să mă uit în oglindă și voi vedea că deja m-a depășit în înălțime, nu voi mai fi la fel de mirată, căci nu mi-o vor spune alții, ci voi fi eu prima care va sesiza.
Deci, pregătesc deja întrebările pe care să le pun sub pernă, dacă nu în fiecare seară, măcar mai des decât până acum. Și sunt convinsă că mă vor ajuta și dozele de educație. Consumate nu numai seara, ci în cât mai multe momente ale zilei.
