full screen background image

Cherestea confiscată de poliţiştii din Câmpulung

DIGITAL CAMERA     În cursul dimineţii de marţi, în jurul orei 09.50, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Câmpulung Moldovenesc, în cooperare cu poliţiştii Secţiei 11 Poliţie Rurală Pojorâta, au oprit pentru control, pe strada Mihai Eminescu din Câmpulung Moldovenesc, o autoutilitară cu semiremorcă, condusă de un bărbat, de 29 de ani, din orașul Gura Humorului, care transporta cherestea.

În urma verificării documentelor, polițiștii au constatat faptul că avizul de însoțire a materialului lemnos era datat 12 septembrie 2015, iar cantitatea era diferită de cea transportată.

Din acest motiv, s-a procedat la inventarierea materialului lemnos, de către specialiștii Comisariatului Regim Silvic și Cinegetic Suceava.

A rezultat un volum total de 51,08 mc de cherestea rășinoase, precum și alte sortimente de cherestea decât cele menționate în aviz.

În cauză, s-a procedat la confiscarea întregii cantități de cherestea, iar conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă, în valoare de 2.000 de lei, conform prevederilor Legii nr.171/2010.

comments

comments