Primarul de Fălticeni, Gheorghe Cătălin Coman, s-a întâlnit joi, 10 septembrie, cu directorii, contabilii şi administratorii unităţilor de învăţământ din localitate, în cadrul unei şedinţe de informare, la sediul Primăriei.
Premergător debutului anului şcolar 2015-2016, au fost discutate şi analizate aspecte care ţin de stadiul derulării investiţiilor, asigurarea chetuielilor de funcţionare a şcolilor, urmărirea cheltuielilor pentru asigurarea utilităţilor.
În toate unităţile de învăţământ (grădiniţe, şcoli gimnaziale, colegii) au continuat şi în perioada vacanţei de vară investiţii programate în acest an bugetar, a căror valoare se ridică la circa 2,2 milioane de lei.
“Cu finanţare integrală sau parţială de la bugetul local, am încercat să rezolvăm multe din problemele cu care se confruntă unităţile de învăţământ. Important este ca aceste investiţii să fie urmărite atât de noi, ca administraţie, cât şi de cei care beneficiază de ele. Aşa cum obişnuim în fiecare an, ne-am întâlnit pentru a ne asigura că şcoala începe în condiţii optime. Le-am cerut colegilor directori să-şi creieoneze încă de pe acum investiţiile majore pe care le au în vedere în anul 2016, pentru a le putea prinde în viitorul proiect de buget”, a precizat primarul Coman.
La întâlnirea de la Primăria Fălticeni au mai fost abordate subiecte cum ar fi: paza şcolilor şi siguranţa elevilor, derularea celei de a doua etape a concursului de colectare selectivă a deşeurilor, premierea elevilor şi cadrelor didactice care vor obţine rezultate deosebite la olimpiadele şcolare.