De ceva vreme, ne-am obișnuit să citim în spațiul virtual tot felul de scrisori. Din partea unei mame adresate școlii, din partea școlii adresate părinților. E drept că nu știm exact dacă scrisorile au ajuns la destinatar, dar intentia este lăudabilă. Mai ales că gândurile așternute pe tastatură transmit multă emoție și dorință de schimbare.
Poate or fi unii care au așteptat și o scrisoare din partea mai marilor ce conduc destinele învățământului românesc. Una care să se adreseze atât profesorilor, cât și părinților. Aceia nu sunt deloc câștigați, căci, sunt slabe șanse să-și rupă cineva de la Minister timp pentru o astfel de misivă. Și nu pentru că nu s-ar pricepe, ci pentru că au de schimbat documente pe care încă nu s-a uscat cerneală, ce-i vor ține într-o continuă mișcare pe cei din curtea școlii. Se schimbă manuale, programe, regulamente. Păi, nu mișcarea te menține tânăr?! Și-atunci, se sacrifică cei așezați la birouri înalte (și n-au timp de mișcare) pentru sănătatea învățământului, punându-l mereu să alerge în toate direcțiile. Iar asta îți ia timp.
Serios acum… Dragi părinți și profesori! Peste exact o săptămână elevii se vor așeza din nou în bănci. Chiar nu e cazul să așteptăm nici scrisori și nici schimbări în bine venite de la București! Pentru că drumul, se pare, e mult prea lung, iar timpul rămas este mult prea scurt.
Dacă vă doriți într-adevăr o schimbare, porniți-o dinspre dumneavoastră! Schimbați ceva în spațiul mic de lângă voi! Măcar în ceea ce ține de atitudine. Dacă e mai greu cu logistica, măcar în privința mentalității. Nu vă mai priviți unii pe alții ca fiindu-vă datori. Părinții așteptând de la profesori să toarne iscusit informații în mintea elevului cu zâmbet veșnic pe față, încât să nu mai fie de făcut prea multe acasă, iar profesorii așteptând de la părinți să fie respectați și sprijiniți, pentru simplu fapt că vin zilnic la job și-și fac datoria… Și toate astea, într-o susținută competiție.
Educația nu poate fi o luptă a celor ce au sau nu mai multă dreptate, profesori și părinți. Nici despre cine face mai mult și mai bine. Ci, este despre a lucra în echipă, sprijinindu-se unul de celălalt, arătând partenerului atunci când a luat-o pe un drum greșit, bucurându-te de victoriile celuilalt. Dar pentru asta e nevoie să învățam să comunicăm. De pe poziții egale, la fel de respectate. Să comunicăm nu doar prin scrisori virtuale pe internet, ci față în față, în curtea școlii. E drept că pentru asta e nevoie de mai multe doze de educație…
